x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Un Guvern temporar, numai pentru banii FMI

Un Guvern temporar, numai pentru banii FMI

de Aniela Nine    |    09 Noi 2009   •   00:00
Un Guvern temporar, numai pentru banii FMI
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

După ce liderii majorităţii i-au dat vineri cu flit premierului desemnat, Negoiţă le aruncă o momeală: să-i voteze Guvernul numai ca să putem obţine banii de la FMI. După atingerea obiectivului, majoritatea îi poate demite Guvernul. În paralel, Negoiţă încearcă să forţeze mâna UDMR, anunţând negocieri. Marko Bela spune însă că nu merge la nici o negociere, ci, "eventual", poate discuta "la o cafea".

Premierul desemnat Liviu Negoiţă trimite azi la Parlament lista echipei sale guvernamentale, una cu 16 portofolii. Negoiţă nu a vrut să dezvăluie nici un nume, dar surse politice spun că cei mai mulţi dintre miniştrii propuşi provin din PD-L, unii fiind cooptaţi şi de Lucian Croitoru. La discuţii cu Negoiţă n-au fost prezenţi decât reprezentanţii din Parlament ai minorităţilor naţionale şi cei ai grupului aşa-zis independent. Negoiţă n-a reuşit să smulgă acordul minorităţilor pentru a-i vota Guvernul, deşi i-a propus deputatului Varujan Pambuccian postul de ministru al Comunicaţiilor, fiind refuzat, dar se poate baza pe voturile PD-L şi ale parlamentarilor demisionari din PSD şi PNL.

Invitat la o emisiune tv, Liviu Negoiţă a lansat liderilor majorităţii PSD-PNL-UDMR o propunere considerată tentantă: să îi dea votul în Parlament pentru a putea avea un Guvern legitim cu care FMI să continue discuţiile şi, după îndeplinirea acestui obiectiv, să demită Cabinetul Negoiţă printr-o moţiune de cenzură.

"Sper să voteze acest Cabinet nu pentru mine, nu pentru Traian Băsescu, ci pentru România. Atunci când este vorba despre interesul naţional, şi aici nu cred că sunt vorbe goale, când interesul naţional reclamă necesitatea unui Guvern de urgenţă, eu cred că această majoritate, cred că tot Parlamentul poate să dea un vot de învestitură unui Guvern atât de necesar şi, dacă n-o să le convină atunci peste trei luni, peste cinci luni îl pot demite în legislatura următoare printr-o moţiune de cenzură şi să hotărască cum doresc. Până atunci avem nevoie de tranşele FMI", a spus Negoiţă sâmbătă, la Realitatea TV.

NEGOIŢĂ TRAGE DE UDMR
În contextul în care cele două partide mari ale majorităţii, PSD şi PNL, au anunţat de vineri că nu merg la consultări la Guvern, acesta s-a îndreptat spre formaţiunea care de obicei a înclinat balanţa în formarea majorităţilor, UDMR. Astfel, sâmbătă, Liviu Negoiţă a anunţat ferm, tot la televiziune, că stabilise o întâlnire pentru ieri cu liderul Uniunii, Marko Bela, pentru a avea discuţii despre viitorul Executiv.

Din partea UDMR însă, situaţia a prezentat nuanţe. Contactat telefonic de Jurnalul Naţional şi întrebat despre întâlnirea stabilită cu Negoiţă, preşedintele Marko Bela s-a declarat deranjat de ideea de negocieri. "Mă deranjează că a creat impresia că azi (n.r. - ieri ) avem o negociere.

I-am spus că dacă reuşesc să ajung în Bucureşti la timp, eventual putem avea o discuţie la o cafea, să schimbăm două vorbe, dar atât, nu este vorba despre nici o negociere. Esteo atitudine de politeţe din partea noastră, altfel noi nu ne-am schimbat, îl susţinem în continuare pe Klaus Johannis pentru funcţia de premier", ne-a declarat Marko Bela. Nici ideea de a vota Guvernul Negoiţă doar pentru a putea obţine banii de la FMI nu a fost apreciată drept valabilă de Marko.

Liderul UDMR spune că, deşi relaţia cu FMI e importantă, nu trebuie să ne subordonăm solicitărilor Fondului şi să facem un Guvern doar de placul FMI, având în vedere că după alegeri oricum se va forma un Guvern legitim.

×
Subiecte în articol: politic