Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a făcut, vineri, un apel către democrat-leberali pentru a-l susţine drept candidat la alegerile prezidenţiale pe Cătălin Predoiu, spunând că îşi roagă colegii de partid, "fie ei blonzi, bruneţi, şateni", să nu mai "inventeze" alţi candidaţi la Preşedinţie.
"Vom face tot ceea ce putem ca buzoianul Cătălin Predoiu să devină preşedintele României şi recomand tuturor colegilor mei să facă la fel. Aş vrea să-i rog pe colegii mei de partid, fie ei blonzi, bruneţi, şateni, să nu mai inventeze alţi candidaţi la preşedinţie şi să respecte decizia partidului de a avea candidat pe buzoianul Cătălin Predoiu. Mai grav este când această analiză de nesusţinere vine tot de la un buzoian. Eu nu aş face niciodată aşa ceva", a declarat Cezar Preda, vineri, într-o conferinţă de presă la Buzău.
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, miercuri, că după alegerile europarlamentare se vor stabili candidaturile pentru Preşedinţie, ea spunând că "se vorbeşte" despre candidatura lui Emil Boc şi exprimându-şi speranţa în concretizarea acesteia.