x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 1,8 milioane de euro, bani europeni, împotriva inundaţiilor în România

1,8 milioane de euro, bani europeni, împotriva inundaţiilor în România

27 Feb 2018   •   16:05
1,8 milioane de euro, bani europeni, împotriva inundaţiilor în România

Comisia Europeană a anunţat marţi că un pachet de investiţii de 1,8 milioane de euro din Fondurile de Coeziune vor finanţa măsurile de protecţie împotriva inundaţiilor pentru 11 bazine hidrografice din România, inclusiv construirea unor staţii pentru măsurarea nivelului precipitaţiilor precum şi infrastructura necesară reducerii efectelor distructive, se arată într-un comunicat al forului comunitar.

 

Aproape 52.000 de persoane vor beneficia de o protecţie sporită în ceea ce priveşte inundaţiile, graţie acestui proiect cu finanţare europeană.

"Politica de coeziune ne oferă aici un exemplu concret al unei Europe ce oferă protecţie. Din acest moment şi până la finalul perioadei bugetare, mai mult de 13 milioane de oameni din întreaga UE vor beneficia de o mai bună protecţie contra inundaţiilor, prin intermediul unor astfel de investiţii", a afirmat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Proiectul va continua lucrările iniţiate în perioada de programare 2007-2013. Activităţile avute în vedere includ, printre altele, construcţia a 14 staţii de măsurare a precipitaţiilor şi a nouă staţii hidrometrice, achiziţionarea a 21 de unităţi de echipamente pentru măsurarea căderilor majore de precipitaţii, sisteme automate de monitorizare a parametrilor de siguranţă structurală pentru 17 baraje de tip A şi B şi 3 baraje de tip C, precum şi construcţia unui număr de 15 staţii automate de monitorizare a calităţii apei pentru îmbunătăţirea capacităţii Autorităţii Naţionale "Apele Române" de a contracara efectele inundaţiilor.

AGERPRES

×