x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 450 de lei pentru rechizite

450 de lei pentru rechizite

de Monica Cosac    |    16 Aug 2018   •   16:08
450 de lei pentru rechizite

Elevii bucureşteni cu vârste cuprinsă între 6 şi 14 ani ar putea beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 450 de lei, o dată pe an, pentru achiziţionarea de rechizite, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 23 august a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Sprijinul financiar pentru prevenirea abandonului şcolar urmează să fie acordat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) elevilor din familii cu venituri reduse. Mai exact, cele în care venitul pe membru de familie este sub 1.900 de lei.

Produsele care pot fi achiziţionate cu aceşti bani sunt: rechizite şi papetărie pentru copii, manuale şcolare, culegeri, cărţi pentru copii care ajută la creşterea şi dezvoltarea corespunzătoare a acestora, cărţi care fac parte din bibliografia obligatorie, cărţi de colorat, cărţi cu poveşti, cărţi audio, cărţi de matematică şi logică, ştiinţă şi viaţă, educaţie medicală, educaţie civică şi etică.

 

 

×