x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Avocatul Gheorghe Piperea acuză autoritățile de ABUZURI în timpul stării de alertă

Avocatul Gheorghe Piperea acuză autoritățile de ABUZURI în timpul stării de alertă

18 Feb 2022   •   10:23
Avocatul Gheorghe Piperea acuză autoritățile de ABUZURI în timpul stării de alertă

Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea acuză autoritățile de abuzuri în cei doi ani de pandemie, când a fost instituită starea de alertă. Acesta spune că au fost încălcate drepturile cetățenilor, iar achizițiile publice nu au respectat procedurile legale.

"starea de alertă a fost impusă și menținută perpetuu, timp de aproape 2 ani, ca măsură de politică sanitară. Fals. În realitate, a fost excepționalism economic și juridic, care a permis (și permite) unor tehnocrați auto-mandatați și guvernului prostocrat să facă lucruri niciodată permise în situații normale: achiziții de stat confidențiale, conflicte de interese, corupție, discreționarism administrativ (mutarea oricui, oricând, oriunde, cultivarea sinecurilor politice, hărțuirea și șantajul la locul de muncă), subordonarea justiției, transformarea poliției, a jandarmilor și a funcționarilor sanitari în armă totalitară", a scris juristul pe Facebook. 

Totodată, Piperea susține că testele PCR pentru detectarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, ale căror prețuri sunt foarte mari, nu sunt relevante, deși sunt considerate obligatorii pentru emiterea certificatului COVID-19.

"testele pisiar sunt relevante și fiabile. Fals. CDC din SUA le-a scos din uz pentru că nu făceau distincția între gripă și c… și că dădeau rezultate fals pozitive chiar și la 3-4 luni după infectare. Autoritățile europene admit că 30% din rezultate sunt fals pozitive. În Suedia s-a dat cifra de 90%… Notă suplimentară: CDC a spus recent pe tuiter că cel puțin 10% din numărul total al materialelor genetice, rezultate ale testelor, au fost colectate (clandestin) pentru a fi folosite pentru secvențieri genetice. Iată adevăratul scop al testării: crearea unei baze de date globale cu privire la amprenta genetică a individului, cu tot cortegiul de riscuri antrenate", explică acesta.

Avocatul susține și ineficiența vaccinurilor anti COVID-19 prin faptul că nu protejează împotriva tulpinii Omicron. 

"vakseenul a fost eficient : protectiv și sigur. Fals. Varianta Omicron a probat totala ineficiență a vakseenului. Doza a treia a demonstrat caracterul pur temporar al “eficienței”. Nu a existat imunizare individuală, nu a existat imunitate de turmă, nu s-a oprit plandemia (dimpotrivă, doza “completă” a cauzat mare parte din valul 4, iar doza a treia, valul 5). Nu contează că, statistic, au putut apărea cifre (forțate) care arată un număr de cazuri ușoare mai mare în cazul “imunizării”, în raport de ne-“imunizare”. Contează minciuna enormă și criminală confirm căreia vakseenarea este singura soluție de vindecare și prevenție, iar persoanele “imunizate” sunt în siguranță, protejându-i și pe ceilalți".

În plus, certificatul de vaccinare impus de autorități pentru accesul în spațiile publice închise a favorizat răspândirea bolii.

"codul QR a ajutat “luptei” contra plandemiei. Fals. Nu a avut niciun efect pozitiv epidemiologic. Dimpotrivă, a favorizat răspândirea bolii, pentru că posesorii codului, chiar pozitivi fiind, au intrat liber în mari și aglomerate comunități, infectându-le", explică Piperea pe rețeaua de socializare. 

 

×