x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Capitala va avea o reţea metropolitană de creşe şi grădiniţe?

Capitala va avea o reţea metropolitană de creşe şi grădiniţe?

23 Sep 2018   •   17:54
Capitala va avea o reţea metropolitană de creşe şi grădiniţe?
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Înfiinţarea Reţelei metropolitane de creşe şi grădiniţe pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Capitalei. 

 

Din aceasta urmează să facă parte şase creşe cu program prelungit ("Băneasa" - Sector 1; "Ştefan cel Mare" - Sector 2; "Pallady" - Sector 3; "Metalurgiei" - Sector 4; "13 Septembrie" - Sector 5; "Militari" - Sector 6) şi şase grădiniţe ("Băneasa" - Sector 1; "Colentina" - Sector 2; "Pallady" - Sector 3; "Metalurgiei" - Sector 4; "Rahova" - Sector 5; "Brâncuşi" - Sector 6). 

Conform proiectului de hotărâre, Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism va face demersurile necesare în vederea identificării imobilelor în care Reţeaua metropolitană de creşe şi grădiniţe îşi va desfăşura activitatea. 

În raportul de specialitate se arată că în Bucureşti numărul creşelor de stat aflate în subordinea consiliilor locale nu acoperă nevoile existente. 

"Numărul de locuri din creşele de stat, unde sunt supravegheaţi şi îngrijiţi copii cu vârste de sub trei ani, nu satisface, având în vedere că în Capitală sunt peste 48.000 de copii cu vârsta până în trei ani", se menţionează în document. 

Potrivit raportului de specialitate, în urmă cu un an, primarul general, Gabriela Firea, afirma că doreşte să acopere acest deficit de locuri în creşe şi grădiniţe. 

"Ne-am dori să acoperim acest deficit, iar acolo unde în creşe şi grădiniţe sunt mai mulţi copii într-o grupă decât ar fi ideal, ne dorim (...) să aibă un număr adecvat de copii, astfel încât educatorii să se poată ocupa cât mai bine de fiecare copil în parte", susţinea Firea. AGERPRES

×