x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Câți români adulți nu au carte de identitate

Câți români adulți nu au carte de identitate

23 Iun 2016   •   14:36
Câți români adulți nu au carte de identitate
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Guvernul ar putea discuta într-o şedinţă viitoare un proiect care să faciliteze accesul persoanelor vulnerabile la documentele de stare civilă, în România existând, în prezent, 160.000 de persoane fără carte de identitate, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene Ciprian Necula, la conferinţa internaţională privind oportunităţile pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România - "The Future of Healthcare. Innovation through EU funding".

"Vorbim despre sănătate şi nu putem să o decupăm din realităţile sociale româneşti. Sănătatea este legată de om, în mod evident, iar omul are diverse dificultăţi şi bariere pentru a-şi accesa drepturile, inclusiv cele legate de sănătate. De exemplu, o problemă la care lucrăm acum şi sper să se rezolve această situaţie, este lipsa documentelor de stare civilă. În România avem 160.000 de persoane fără buletin, fără act de identitate. Sigur, ei pot accesa servicii de urgenţă şi au acces, dar limitat. Avem estimat, pentru că nu ştim numărul cu precizie, aproximativ 10.000 de persoane, poate şi mai mult, fără certificat de naştere. Nici măcar nu există. Adică, ar fi foarte greu să accesezi servicii de tipul celor medicale. (...) Încercăm să schimbăm legislaţia. Săptămâna viitoare sper să intre în şedinţa de Guvern o decizie prin care să se facă schimbări şi care să faciliteze accesul persoanelor vulnerabile la acte de identitate", a declarat Ciprian Necula.

Potrivit acestuia, la nivelul MFE se încearcă "abordări integrate" pentru comunităţile vulnerabile, sărace, "în care servicii din mai multe domenii să fie livrate în acelaşi proiect".

"Este un mecanism inovator pentru România. (...) Nu s-a întâmplat asta până acum, când într-o singură comunitate vii şi cu program pe Educaţie, pe Sănătate, pe locuire, pe documente de stare civilă şi identitate, pe ocupare şi aşa mai departe", a mai declarat Necula. AGERPRES

×
Subiecte în articol: oameni fara carte de identitate