x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cel puțin 9.000 de pacienți cu hepatita C care au solicitat tratament au fost ignorați de autorități în 2017

Cel puțin 9.000 de pacienți cu hepatita C care au solicitat tratament au fost ignorați de autorități în 2017

26 Ian 2018   •   12:00
Cel puțin 9.000 de pacienți cu hepatita C care au solicitat tratament au fost ignorați de autorități în 2017
Sursa foto: wildpixel/Getty Images/iStockphoto

FACIAS a sesizat Ministerul Sănătății și Comisiile de specialitate din Parlament și a cerut luarea unor măsuri urgente care să asigure accesul egal și neîngrădit la terapia fără interferon pentru toți bolnavii care suferă de această afecțiune.

În România, sunt tratați numai bolnavii diagnosticați cu hepatita C într-un stadiu avansat. FACIAS solicită renunțarea la această practică discriminatorie, statul având obligația să asigure în mod egal și neîngrădit accesul la tratament tuturor persoanelor, indiferent de stadiul bolii.

În fiecare an, numai o mică parte dintre cei diagnosticați cu hepatita C primesc tratament gratuit de la stat. O comisie de specialitate de la Ministerul Sănătății stabilește criteriile pe baza cărora se face accesul la tratamentul fără interferon.

Anul trecut, din cei 12.000 de pacienți cu hepatita C trecuți pe lista de tratament, doar 3.000 au fost găsiți eligibili pentru a primi gratuit medicamentația necesară.

Cercetările epidemiologice recente indică un număr de peste 600.000 de români infectați, dintre care circa 80% — 90% au hepatita C în fază cronică. Mai mult, un studiu realizat de Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice arată că 10% dintre bolnavii cu hepatită C din Europa sunt români, ceea ce plasează ţara noastră pe locul 1 pe continent în privinţa numărului de pacienţi cu hepatită C. Cu toate acestea, autoritățile române nu cunosc numărul exact al persoanelor care au nevoie de tratament.

În aceste conditii, FACIAS a cerut autorităților demararea unui program național pentru depistarea tuturor românilor infectați cu virusul HCV.

×
Subiecte în articol: facias hepatita c