Victimele violenței domestice sau ale infracțiunilor de natură sexuală, precum și părinții copiilor care au trecut prin astfel de traume ar putea beneficia de un nou tip de concediu pentru „refacerea emoțională”, potrivit unui proiect de lege depus recent la Parlament. Mai exact, acești salariați vor primi 10 zile libere plătite pentru a căuta ajutor medical, psihologic și juridic, fără riscul de a-și pierde locul de muncă sau de a le scădea veniturile.
Propunerea legislativă, care a fost pusă pe masa senatorilor la finalul săptămânii trecute, este inițiată de deputata AUR Ionelia-Florența Priescu și susținută de alți peste 30 de parlamentari ai aceluiași grup și vizează modificarea Codului Muncii (Legea nr. 53/2003) pentru a oferi un sprijin „real și practic” salariaților aflați în situații vulnerabile.
Potrivit inițiatoarei, violența domestică și violența de natură sexuală reprezintă probleme sociale majore în țara noastră, cu un puternic impact asupra sănătății și independenței victimelor.
„Din păcate, România este un exemplu negativ în ce privește aceste tipuri de violență. Pe lângă drama psihologică și problemele medicale ale victimelor, în practică victimele au de suferit și pe plan profesional. Astfel, apariția unor blocaje economice și sociale - pierderea locului de muncă, lipsa de siguranță financiară și teama de stigmatizare - este de natură să împiedice victimele să caute ajutor medical, ajutor juridic, să depună plângeri sau să participe la proceduri legale relevante”, arată deputata în expunerea de motive, subliniind că, în astfel de cazuri, victima are o vulnerabilitate ridicată, iar viața profesională ar trebui să treacă pe planul secund.
10 zile libere plătite
Cu toate acestea, în prezent, în România nu există o soluție legală prin care să se acorde victimelor violenței domestice, ale violului ori agresiunii sexuale un drept la concediu plătit cu scopul gestionării consecințelor acestor traume, mai spune inițiatoarea proiectului legislativ, care propune introducerea unui nou articol în Codul Muncii (Art. 152³), care instituie dreptul la 10 zile libere plătite pentru salariații care sunt victime ale infracțiunilor amintite mai sus sau care au copii minori victime ale unor asemenea traume.
„Salariatul are dreptul la 10 zile libere plătite dacă acesta sau un copil minor al salariatului a fost victimă a unei infracțiuni de violență în familie ori a unei infracțiuni de viol sau de agresiune sexuală”, stipulează proiectul de lege.
Zilele libere vor putea fi utilizate pentru:
-
refacerea emoțională și psihică;
-
identificarea unor servicii de consiliere psihologică, servicii medicale sau alte servicii de specialitate;
-
identificarea de asistență juridică;
-
îndeplinirea altor acte sau acțiuni necesare pentru înlăturarea sau ameliorarea efectelor negative suferite.
Conform documentului, zilele de concediu vor putea fi acordate și fracționat, nu neapărat consecutiv.
Angajatorul are dreptul să ceară probe
Pe de altă parte, angajatorul va putea să ceară salariatului, în termen de 20 de zile de la revenirea la muncă, „un element de probă” care să dovedească existența situației invocate, salariatul urmând să furnizeze documentele solicitate „în termen rezonabil și în limita posibilităților rezonabile” de a le obține.
Proiectul legislativ stabilește, totodată, obligația angajatorului de a institui și aplica măsuri adecvate pentru asigurarea confidențialității datelor și documentelor comunicate în acest context.
„Femeile și orice alți supraviețuitori ai violenței domestice și sexuale nu ar trebui să aleagă între siguranța și refacerea lor și câștigurile salariale. Astfel, acest tip de concediu oferă timpul necesar pentru refacerea emoțională și psihologică, pregătirea juridică și vindecarea victimei fără posibilitatea unor penalizări economice sau profesionale”, se arată în expunerea de motive.
Măsuri inspirate din legislația Canadei
Inițiatoarea propunerii dă și exemplul altor state, care au stabilit dreptul la zile libere plătite pentru victimele violenței domestice ori sexuale și invocă, în același timp, necesitatea alinierii la bune practici internaționale în domeniu.
„Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind eliminarea violenței și hărțuirii în lumea muncii prevede în mod expres că statele trebuie să asigure cadre legislative care să răspundă necesităților angajaților afectați de violență. De asemenea, un număr mare de asociații cu activitate în domeniul protecției victimelor violenței domestice și sexuale au cerut public și în mod repetat adoptarea unor astfel de măsuri”, explică deputata Florența Priescu.
Printre statele date ca exemplu se regăsesc Canada, Noua Zeelandă și Australia.
„În provincia Ontario (Canada – n.r.) e prevăzut dreptul la 10 zile libere atât pentru victimele violenței domestice, cât și pentru victimele violenței de natură sexuală. Aceste zile sunt oferite în scopul de a căuta tratament medical, sprijin psihologic, servicii sociale, de relocare sau de asistență juridică. De asemenea, este prevăzută obligația de a proteja confidențialitatea datelor primite și de a interzice discriminarea împotriva persoanelor care solicită sau iau astfel de concedii. (...) Alte exemple de bune practici sunt Noua Zeelandă, Australia sau Franța”, conform expunerii de motive.
Inițiatoarea a cerut dezbaterea proiectului în procedură de urgență și, dacă acesta va fi adoptat, noile reguli ar urma să intre în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.


