Lucian Alecu
După ce două organizaţii sindicale din sectorul sanitar au ameninţat că ies în stradă, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a dat asigurări că medicii îşi vor primi la timp drepturile salariale aferente lunii decembrie.
„Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a vicepremierului Raluca Turcan, în care am discutat despre necesitatea unei rectificări bugetare pozitive pentru plata salariilor şi suplimentarea fondurilor Sănătăţii, astfel încât să nu existe discontinuităţi în derularea programelor şi proiectelor existente, precum şi în plata salariilor. Cadrele medicale vor primi drepturile salariale conform muncii prestate şi a prevederilor legale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, potrivit unui comunicat transmis, ieri, presei.
Premierul Ludovic Orban declara la finalul săptămânii trecute că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici în ceea ce priveşte programele de sănătate şi nici pentru salarii. Afirmaţiile premierului au „declanşat o stare de alertă în spitale”, potrivit unei scrisori deschise, semnată de Sindicatul PROMEDICA şi Alianţa Medicilor – USMR, care a fost transmisă lui Orban, la finalul săptămânii trecute.
Sindicaliştii au anunţat, astfel, că medicii sunt pregătiţi să lupte în stradă pentru drepturile salariale cuvenite.
Fostul secretar american al Apărării, Mark Esper, crede că SUA trebuie să desfăşoare mai multe trupe militare în zona Mării Negre, pentru a descuraja eventuala agresiune din partea Rusiei. Declarația...
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că noul ordin al ministrului Sănătății privind instituirea carantinei zonale nu schimbă situația în București.
"Nu am programat o şedinţă. Ordinul respectiv nu...
Bucureștiul nu se carantineaza de Paști, a scris ministerul Sănătății Vlad Voiculescu pe Facebook, ca reacție la apariția noilor criterii pentru carantinarea localităților, publicate în Monitorul Oficial...
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan a declarat marți seara, la Digi24, că ordinul care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților nu este mai dur, ci mai obiectiv, cu...
Galerie Foto Retras din vara anului trecut din politica românească într-un loc călduț și generos remunerat la Curtea de Conturi, Niculae Bădălău a fost ani buni unul din greii PSD. Presa l-a numit „Baronul de Giurgiu”,...
Galerie Foto Firma care asigura mentenanța ventilatoarelor de la unitatea mobilă de ATI amplasată în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, al cărui reprezentant a refuzat să îmbrace...
Conștient de avântul economic și militar din ultimul timp al colosului pe care îl conduce și percepând probabil SUA ca pe o putere în declin, în special după rateurile administrației Trump în gestionarea...
Comisia Europeană ar putea crește prognoza de creștere pentru zona euro pentru 2021 în mai, atunci când va emite noi estimări economice, aducându-le mai aproape de previziunile Fondului Monetar Internațional, a...
Premierul Florin Cîțu nu și-a dat acordul pe ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de...
Alexandru Rafila a vorbit, marți seara, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena3, despre noul ordin de ministru, prin care se schimbă criteriile de carantinare a localităților.
"Cred că acest ordin nu a fost...
Ministerul Sănătății a elaborat un ordin prin care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut astăzi Rusiei să-şi retragă trupele pe care le comasează la frontiera cu Ucraina şi a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică, nu Moscova, este cea care va...
O șoferiță din Constanța a fost amendată cu 890 de lei, după ce a fost oprită pentru că voia să vireze pe o stradă cu accesul interzis. Polițiștii au constatat și că aceasta consumase alcool, iar în urmă...
Comisia Europeană cere clarificări din partea companiei farmaceutice Johnson & Johnson în urma anunţului ''complet neaşteptat'' al acesteia privind amânarea livrării vaccinului său anti-COVID-19 pentru...
Urmează și greva parlamentară, anunță președintele PSD, Marcel Ciolacu. El apreciază că Ludovic Orban a făcut un abuz pentru că nu a programat la vot moţiunea împotriva ministrului Vlad Voiculescu în...