x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Edilii, decoratori de ocazie pentru Sărbători

Edilii, decoratori de ocazie pentru Sărbători

de Mariana Zaharia    |    28 Noi 2019   •   16:22
Edilii, decoratori de ocazie pentru Sărbători

Primarii nu mai vor să își bată capul cu instalațiile de sărbători, așa că unii au decis să le închirieze, nu să le cumpere ca în alți ani. Autoritățile din Curtea de Argeș, spre exemplu, au încheiat un astfel de contract cu o firmă care urmează să se ocupe de iluminatul festiv și, apoi, în luna ianuarie, să își ia becurile şi să plece. Și nu este singurul caz din țară. Există, însă, un risc pe care nu l-au luat în calculat autorităţile

 

Anul trecut, municipiul Curtea de Argeș părea să aibă cel mai periculos iluminat festiv din țară. Sau, cel puţin, aşa reieşea din „măsurile de siguranţă” pe care le-au luat. De teamă că cineva s-ar putea electrocuta, autoritățile au pus atunci atenţionări de pericol pe fiecare pom îmbrăcat în luminițe.

130.000 de lei pentru beculeţele din Curtea de Argeș

Acum, însă, au decis să nu mai cumpere nimic și să nu se mai ocupe ei de acest lucru, așa că primăria va închiria luminile de sărbători, cu tot ceea ce înseamnă întreținerea lor. Edilul spune că, an de an, becurile cumpărate se stricau și cele reparate erau periculoase, așa că au semnat un contract pentru închirierea a 1.170 de instalații. În centrul municipiului, va fi amplasată o cupolă luminoasă de 38 de metri, pe bulevardul principal al orașului vor fi puse 20 de traversări luminoase și 125 de arbori vor străluci plini de beculețe închiriate. La astea vor fi adăugate, conform contractului, un decor pentru parcul din fața primăriei și un altul pentru un foișor aflat la Sala Sporturilor.

Rămân mai mulţi bani în vistierie

„Economic, va fi mai bine. An de an cumpăram, iar când le dădeam jos din pomi se stricau. Aşa, firma le montează, firma le demontează. Contracul este semnat pe două luni și deja s-au apucat de pus”, spune primarul Constantin Panțurescu, precizând, parcă ușor neîncrezător în simțurile sale estetice, că tot lui îi revine şi rolul de designer.

Și în alte orașe din țară, autoritățile preferă să închirieze instalațiile decât să se mai agite să le cumpere, apoi să le depoziteze până anul viitor. La Medgidia, spre exemplu, a fost semnat un contract cu o valoare de 670.000 de lei pentru închiriere, montare, punere în funcție și apoi demontare, conform Hotnews.ro, iar pe locuitorii din Cernavodă închirierea instalaţiilor luminoase îi va costa 636.000 de lei. Și la Galați va fi închiriat iluminatul festiv pentru 640.000 de lei, conform aceleiași surse.

Singurul risc este să nu iasă frumos, pentru că trebuie să le spun eu cum și unde să le pună. Le pun pe pomi, că eu nu am stâlpi. Facem o cupolă și vedem”, spune Constantin Panțurescu, primar Curtea de Argeş

×