x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Peste 70% din românii din mediul rural sunt obezi sau supraponderali

Peste 70% din românii din mediul rural sunt obezi sau supraponderali

14 Sep 2022   •   08:20
Peste 70% din românii din mediul rural sunt obezi sau supraponderali

77% din populaţia din rural are valori crescute ale LDL colesterol (colesterolul rău), principalul factor de risc pentru afecţiunile cardiovasculare. Mai mult de două persoane din trei (69%) aveau glicemii de prediabet şi diabet (valori peste normalul de 100). Glicemia cea mai mare a fost de 369.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România a testat peste 1.200 de persoane în perioada mai - iulie, în cadrul unei caravane, în mai multe judeţe precum Iaşi, Dolj, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Mureş şi Caraş Severin.

Rezultatele analizelor arată că mai mult de 75% dintre cei testaţi au colesterolul LDL („colesterolul rău”) crescut şi foarte mare şi mai mult de două persoane din trei au glicemii de pacienţi cu pre-diabet şi diabet.

Apoi, aproape jumătate (45.4%) sunt în diferite stadii de obezitate şi încă o treime (31.5%) sunt supraponderali.

Prevenţia se lasă aşteptată în mediul rural. Doar 12.6% dintre cei cu IMC >30 (indice de masă corporală), au vorbit cu medicul de familie despre greutatea lor.

Doar 28% din cei cu hipercolesterolemie ştiau că au colesterolul mare (peste 200). Mai mult de două persoane din trei aveau glicemii de prediabet şi diabet. Dintre persoanele cu diabet, mai mult de 40% aveau risc mediu şi mare de neuropatie diabetică (Testul Michigan).

În plus, 113 persoane au fost depistate la EKG cu tulburări de ritm cardiac, 95 aveau afecţiuni ischemice, iar 9 aveau modificări ale dimensiunilor cavităţilor cardiace. Nu în ultimul rând, 25% din populaţia testată are deficit de fier.

Analizele efectuate gratuit au fost: glicemie, hemoglobina glicată, colesterol (toate acestea atât la faţa locului, cât şi în laborator), analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, feritină), EKG, testul Michigan pentru complicaţiile diabetului, chestionar de risc cardiovascular.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: obezitate