x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social RATB creşte numărul de tramvaie pe linia 47, începând de joi

RATB creşte numărul de tramvaie pe linia 47, începând de joi

11 Ian 2018   •   07:14
RATB creşte numărul de tramvaie pe linia 47, începând de joi

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va creşte, începând de joi, numărul de tramvaie pe linia 47, astfel încât timpul de aşteptare în staţii să fie redus la jumătate, respectiv la 10-11 minute, a anunţat RATB.

 

"RATB va creşte numărul de vehicule alocate liniei de tramvai 47, asigurând o capacitate de transport sporită pe relaţia Ghencea - Piaţa Unirii, cu patru zile înainte de redeschiderea anului şcolar. Astfel, începând de joi, 11 ianuarie 2018, pe linia 47, timpul de aşteptare în staţii va deveni atractiv, reducându-se de la 20-23 de minute în prezent, la 10-11 minute", precizează regia, scrie agerpres.

Prin această măsură, călătorii din zonele Ghencea, Drumul Taberei şi Cartierul Latin vor beneficia de o alternativă reală de transport spre centrul oraşului, prin transbordare la terminalul Ghencea, unul dintre punctele foarte importante de transfer ale sistemului de transport bucureştean.

Totodată, având în vedere calea proprie de rulare existentă pe cea mai mare parte a traseului (Bd. Ghencea, Calea 13 Septembrie, Strada Progresului), durata unei călătorii între terminalele Ghencea şi Piaţa Unirii va fi de 20-25 de minute.

RATB are în vedere creşterea calităţii serviciilor oferite, prin sporirea capacităţii de transport şi utilizarea intensă a liniilor de tramvai care dispun de cale proprie de rulare, cu efecte pozitive asupra gradului de motorizare din Bucureşti.

×