Blocarea continuă a sistemul informatic al CNAS – SIUI, un proiect care a costat statul român peste 180 de milioane de euro, reprezintă una dintre marile nemulţumiri ale medicilor şi pacienţilor, deopotrivă. Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Laurenţiu Mihai, spune că sistemul informatic este vechi şi nu a fost conceput pentru complexitatea la care a ajuns, dar în niciun caz nu ia în calcul varianta renunţării la el.
Deşi spune că este conştient de problemele sistemului informatic şi este de acord cu faptul că acesta nu ar trebui să fie întrerupt nicio secundă, preşedintele CNAS susţine că funcţionarea sistemului public de sănătate din România este imposibilă în lipsa acestuia şi că este depus un efort foarte mare pentru a-l menţine funcţional.
„Vorbim de un sistem care a debutat acum peste 10-12 ani. Deja o parte a sistemului este foarte veche, nu a fost gândit pentru complexitatea la care a ajuns acest sistem acum. Adăugăm în fiecare zi date şi aplicaţii noi, iar efortul de a-l ţine funcţional este mare”, a declarat, ieri, preşedintele CNAS, Laurenţiu Mihai, potrivit news.ro.
Noi servicii de mentenanţă
Acesta a menţionat că ideal ar fi ca sistemul informatic să poată fi actualizat în timpul funcţionării lui şi, astfel, să nu mai fie necesară oprirea sa. Totodată, Laurenţiu Mihai spune că CNAS urmează să achiziţioneze servicii de mentenanţă, iar pentru sincronizarea bazelor de date a fost solicitat sprijinul specialiştilor din toate structurile statului.