Zeci de tabere şcolare de agrement din ţară sunt nefuncţionale în acest moment, iar descentralizarea ar putea fi „benefică” pentru soarta acestora, consideră ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran. Potrivit acesteia, este nevoie de modernizarea acestor tabere şi, bineînţeles, de investiţii. „De când mi-am preluat mandatul, am fost în mai multe tabere de agrement din mai multe judeţe ale ţării. Într-adevăr, aceste modernizări, aceste investiţii sunt necesare peste tot în ţară, nu doar la Roica (n.r. - tabără din Alba, pe care ministrul a vizitat-o marţi). De aceea, eu consider că descentralizarea va fi un lucru benefic. Consider că Consiliul Judeţean, că UAT-ul va putea gestiona, poate, mult mai bine acest patrimoniu despre care discutăm”, a declarat Ioana Bran, adăugând că sunt şi tabere care „arată destul de bine” şi care au nevoie de modificări de suprafaţă, doar de o igienizare, dar sunt şi baze care necesită investiţii foarte majore. Ea a precizat că, la nivel naţional, 98 de tabere sunt nefuncţionale şi doar 62 sunt funcţionale.