x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Trei noi variante COVID, în vizorul experților și al OMS 

Trei noi variante COVID, în vizorul experților și al OMS 

de Monica Cosac    |    13 Apr 2022   •   07:40
Trei noi variante COVID, în vizorul experților și al OMS 

Apariția unor noi tulpini ale virusului SARS-CoV-2 stârnește din nou îngrijorări, la nivel mondial, în ultima perioadă. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că urmărește câteva zeci de cazuri cu două noi subvariante ale tulpinii Omicron, BA.4 și BA.5, extrem de transmisibile, pentru a evalua dacă acestea sunt mai infecțioase sau mai periculoase.

O altă variantă a virusului, intrată în vizorul oamenilor de știință este o nouă variantă hibridă numită XE, rezultată prin combinarea tulpinilor BA.1 şi BA.2 Omicron. 

La începutul acestei săptămâni, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că a adăugat pe lista sa pentru monitorizare BA.4 și BA.5, variante surori ale tulpinii originale BA.1 Omicron. Pe această listă se aflau deja mai multe subvariante din familia Omicron, precum BA.1.1, BA.3 și, bineînțeles, BA.2 - care acum este varianta dominantă la nivel mondial. 

Deocamdată, doar câteva zeci de cazuri de BA.4 și BA.5 au fost raportate în baza de date globală GISAID, însă, potrivit OMS, urmărirea noilor variante este necesară pentru că „mutaţiile suplimentare pe care le aduc trebuie studiate pentru a înţelege impactul acestora sau potenţialul de ocolire a sistemului imunitar”.

Agenția britanică pentru securitate sanitară a informat, săptămâna trecută, că BA.4 a fost găsită în Africa de Sud, Danemarca, Botswana, Scoția și Anglia în perioada 10 ianuarie - 30 martie, potrivit Reuters. 

Cazurile de BA.5 au fost depistate în Africa de Sud, începând de săptămâna trecută, dar la începutul acestei săptămâni și Ministerul Sănătății din Botswana a anunțat că a identificat patru cazuri de BA.4 și BA.5, toate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani care au fost complet vaccinate și care prezintă simptome ușoare.

Ce mutații i-au alarmat pe cercetători

Virusurile suferă mutații tot timpul, însă numai unele dintre aceste mutații afectează capacitatea de a se răspândi, de a se sustrage imunității anterioare dobândite prin vaccinare sau trecerea prin infecție  ori severitatea bolii pe care o provoacă.

BA.4 și BA.5 sunt denumirile propuse acum de echipele de cercetători, însă epidemiologul american Eric Feigl-Ding a avertizat încă de săptămâna trecută asupra unui nou subtip al variantei BA.2, depistat în Africa de Sud, o țară cu un sistem foarte bun de secvențiere care îi ajută pe specialiști să detecteze din timp apariția unor mutații periculoase.

Apariția ambelor variante virale (BA.4 și BA.5) a fost declanșată în mod specific de achiziționarea L452R, o mutație infamă pe care o au și tulpinile Delta / Kappa / Lambda și care este cunoscută pentru faptul că face ca virusul SARS-CoV-2 să fie mai infecțios și să dea forme mai severe de COVID-19, a explicat dr. Eric Feigl-Ding, pe Twitter. „Aceste subtipuri nu sunt niciodată un semn bun”, a ținut epidemiologul să precizeze. 

BA.4 și BA.5, în competiție cu BA.2

În urma unor studii, cercetătorii au concluzionat că mutația L452R este asociată cu evadarea imună și poate duce la o atașare celulară mai puternică a virusului - „ambii factori crescând transmisibilitatea virală, infecțiozitatea, patogenitatea”. Omul de știință american a postat, de altfel, și un grafic care arată că, în Africa de Sud, cele două noi subvariante BA.4 (galben) și BA.5 (portocaliu) sunt în creștere și deja au înlocuit parțial varianta BA.2 (albastru), care în momentul actual este tulpina dominantă la nivel mondial. 

Dr. Feigl-Ding a explicat, de asemenea, că BA.4 și BA.5 sunt total diferite de cealaltă variantă a SARS-CV-2 (denumită „XE”), care a stârnit rumoare în ultima perioadă, și că toate trei vor trebui urmărite, atât prin datele de laborator, cât și prin datele din lumea reală, „pentru a vedea care va fi următoarea tulpină dominantă după BA.2”.

„Recombinata” XE, descoperită în Marea Britanie

Varianta hibrid XE a fost detectată pentru prima dată în Marea Britanie, la jumătatea lunii ianuarie, iar primele indicii sugerează că ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât alte subvariante ale Omicron. 

Denumită și tulpină „recombinantă”, XE este un virus rezultat prin combinarea genetică a celor mai comune două subvariante Omicron care s-au aflat în circulație majoritară în ultimele luni: BA.1 și BA.2. Prin urmare, deține material genetic de la ambele tulpini. Recombinarea apare atunci când două sau mai multe variante ale unui virus infectează aceeași persoană în același timp, ceea ce permite tulpinilor virale să interacționeze în timpul replicării și să facă schimb de material genetic, formând noi combinații de virusuri. 

Pe lângă această nouă variantă recombinantă, în ultima raportare, OMS menționa alte două variante recombinante, XD si XF - combinații între Delta și Omicron, dar care nu par să se extindă semnificativ în prezent. 

Până acum, în Marea Britanie au fost depistate 1.125 de cazuri de XE (aproape dublu față de numărul anterior - 637), potrivit celor mai recente statistici ale Agenției pentru Securitate Sanitară, citate de CNBC.

Varianta a fost detectată, de asemenea, în Thailanda, India, Israel și Japonia.

Experții în domeniul sănătății spun că cea mai bună abordare pentru limitarea apariției de noi variante hibrid sau a altor variante emergente este limitarea răspândirii virusului. 


 

×