x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Umflarea picioarelor, în sezonul cald: când reprezintă un semnal de alarmă

Umflarea picioarelor, în sezonul cald: când reprezintă un semnal de alarmă

de Redacția Jurnalul    |    15 Iul 2026   •   18:40
Umflarea picioarelor, în sezonul cald: când reprezintă un semnal de alarmă
Unsplash.com/umflarea picioarelor poate fi chiar primul semn al unei afecțiuni interne importante

În perioada verii, una dintre problemele frecvent întâlnite este apariția edemelor membrelor inferioare, manifestate prin umflarea picioarelor ca urmare a acumulării de lichid în țesuturi. Pe lângă disconfortul creat și aspectul estetic neplăcut, edemele pot semnala existența unor afecțiuni medicale care necesită evaluare și tratament. Dr. Dermatolog Alina Gagu, de la Spitalul Clinic Județean  Ilfov, ne oferă amanunte despre această problemă.

Uneori, umflarea membrelor inferioare este discretă și greu de observat de către pacient. În cadrul consultului medical, aceasta poate fi evidențiată prin apariția „semnului godeului”, o depresiune care persistă temporar la nivelul pielii după aplicarea unei presiuni locale.

Care sunt cauzele apariției edemelor?

Cea mai frecventă cauză a edemelor membrelor inferioare este insuficiența venoasă cronică, afecțiune determinată de funcționarea defectuoasă a valvelor venoase. În aceasta situație, simptomele se agravează adesea după perioade prelungite de stat în picioare.

De asemenea, edemele pot reprezenta manifestarea unor boli ale inimii, ficatului, rinichilor sau glandei tiroide. În anumite cazuri, umflarea picioarelor poate fi chiar primul semn al unei afecțiuni interne importante.

Alte cauze posibile includ:

•             consumul excesiv de sare;

•             deficitele nutriționale și proteice;

•             infecțiile;

•             afecțiunile inflamatorii osteoarticulare;

•             traumatismele;

•             reacțiile alergice;

•             anumite tumori;

•             unele tratamente medicamentoase sau ca urmare a tratamentului de tip  post-radioterapie;

•             trombozele venoase (cheaguri de sânge la nivelul vaselor).

Ce simptome pot însoți edemele?

Pe lângă creșterea în volum a membrelor inferioare, pacienții pot prezenta:

•             senzație de greutate și disconfort local;

•             durere;

•             crampe musculare, mai ales în timpul nopții;

•             limitarea mobilității.

Edemele în timpul sarcinii

În sarcină, edemele membrelor inferioare sunt frecvente și, de cele mai multe ori, se reduc după perioadele de odihnă. Cu toate acestea, apariția bruscă sau accentuarea importantă a acestora poate indica o complicație a sarcinii și reprezintă un semnal de alarmă care impune prezentarea de urgență la medic.

Cum pot fi ameliorate?

Gestionarea eficientă a edemelor presupune, în primul rând, identificarea și tratarea cauzei care le-a determinat. Printre măsurile recomandate se numără:

•             efectuarea tuturor investigațiilor necesare;

•             evitarea ortostatismului prelungit;

•             practicarea exercițiilor care activează musculatura gambelor;

•             efectuarea unui masaj local blând, la recomandarea medicului specialist;

•             odihna cu membrele inferioare poziționate la acelasi nivel cu soldurile;

•             reducerea consumului de sare;

•             respectarea tratamentelor pentru bolile cronice și evitarea întreruperii acestora fără recomandarea medicului;

•             evitarea hainelor si a încălțămintei foarte strâmte.

Diagnosticul precoce poate contribui la identificarea și tratamentul afecțiunilor care stau la baza acestei manifestări. Edemele membrelor inferioare nu trebuie considerate doar o problemă estetică. În numeroase cazuri, ele reprezintă un semnal de alarma al organismului și necesită evaluare medicală pentru prevenirea complicațiilor și menținerea unei stări optime de sănătate. În cadrul spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, in cadrul cabinetelor de specialitate  pacienții pot fi evaluați si tratați pentru a obține rezultate optime cu ameliorarea stării de sănătate.

×