x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un român stabilit la New York: Este un război în care toți trebuie să fim soldați

Un român stabilit la New York: Este un război în care toți trebuie să fim soldați

12 Apr 2020   •   22:00
Un român stabilit la New York: Este un război în care toți trebuie să fim soldați

New York este oraşul care a supravieţuit unui grav atac terorist şi a găsit puterea să revină la acelaşi mod de viaţă. Duminică, New York-ul numără peste 100.000 de cazuri de infecţie cu virusul COVID-19.

„ Chiar dacă oraşul prin care mă plimb acum, cu fesul în cap şi mască pe faţă, pare părăsit, gol de viaţa pe care el însuşi a născut-o, noi tot aici suntem. Şi nu dormim. Nu putem dormi.

Dacă nu suntem doctorii şi surorile medicale care eroic salvează vieţi, sau un primar care aproape că şi-a pierdut vocea la cât a cerut... şi încă cere... ajutor ca să-şi salveze cetăţenii, sau toţi cei care fac tot posibilul ca să mai putem încă funcţiona ca un oraş, noi, restul, suntem tot aici.

Noi, cei care, chiar dacă stăm ascunşi, unii speriaţi, alţii calmi, nu am uitat că am trecut, în viaţa noastră, printr-un Black Out (pană generală de curent), printr-un Atac Terorist, alt Black Out şi ironic, un Uragan...toate devastatoare. Dar până la urmă am răzbit prin toate astea şi suntem pregătiţi s-o facem şi acum.

De data asta, the newyorkers trebuie să fie mai uniţi ca niciodată. Şi vom fi...Este un război în care toţi trebuie să fim soldaţi!

Nu putem să ne lăsăm oraşul să adoarmă!!!”, spune Bogdan Ștefănescu, un român stabilit la NY din 1991.

Mediafax

×
Subiecte în articol: coronavirus new york