x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social UPDATE Veste ȘOC a ministrului Transporturilor. Sorin Grindeanu dă vina pe guvernarea anterioară

UPDATE Veste ȘOC a ministrului Transporturilor. Sorin Grindeanu dă vina pe guvernarea anterioară

20 Dec 2021   •   13:32
UPDATE Veste ȘOC a ministrului Transporturilor. Sorin Grindeanu dă vina pe guvernarea anterioară

Sorin Grindeanu dă vina pe guvernarea anterioară care ar fi promis ''foarte multe'' lucruri angajaţilor CFR, însă acestea nu sunt sustenabile economic. Totodată el spune că va continua dialogul cu managerii şi sindicaliştii.

"Referitor la greva CFR - eu am avut în această dimineaţă întâlniri cu managerii companiilor din CFR. De asemenea, după-masă, o să am întâlniri şi cu ei şi cu liderii de sindicat. Vreau să fiu foarte clar şi să vă spun că în acest moment mă aflu, ca ministru al Transporturilor, în situaţia următoare: nişte domni, înaintea mea, au promis foarte multe lucruri, au promis că va intra în vigoare statutul feroviarilor, au promis liderilor de sindicat în discuţiile de la Ministerul Finanţelor că vor fi mărite salariile, mă refer la guvernarea care s-a încheiat în septembrie, şi că anumite facilităţi vor fi puse în practică de la 1 ianuarie. Totul e pe bază de promisiuni. Pe de altă parte, tot acea guvernare venea şi spunea că infrastructura feroviară trebuie să dispară sau să fie tratată la şi altele", a spus demnitarul. 

El mai spune că nu vrea să fie acuzat că a făcut promisiuni zadarnice. 

"Realitatea care stă în picioare în acest moment pe zona feroviară este o realitate economică neplăcută sau nesustenabilă economic, pe orice tip - CFR Infrastructură, Marfă, Călători. Statul român s-a angajat prin PNRR, în anul 2022, să eficientizeze aceste companii. Aceste angajamente trebuie să le îndeplinim. Sunt dispus la dialog, voi sta de vorbă cu toată lumea, dar voi avea ca şi coordonate de bază două lucruri: pe de o parte, sustenabilitatea economică şi, pe de altă parte, jaloanele pe care trebuie să le îndeplinim pe parcursul lui 2022. De la aceste lucruri nu am cum să abdic. Împreună cu managerii şi cu liderii de sindicat să găsim soluţii astfel încât veniturile să crească, dar soluţii care să fie susţinute economic", a explicat Grindeanu.

Ministrul va mai purta discuții, la începutul anului viitor, despre o posibilă plafonare a preţurilor la energie pentru CFR.

Totodată, acesta precizează că mărirea salariilor cu 10% pentru personalul din CFR înseamnă o creștere cu 10% a impactului bugetar, respectv cu peste 1 miliard de lei.

ȘTIRE INIȚIALĂ Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță disponibilizăr la CFR Călători.

"Am discutat acum cu directorii generali și economici de la CFR pe date economice reale.

Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem.

Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR.

Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță.

Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții.

Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR", a scris demnitarul pe Facebook.

×
Subiecte în articol: cfr sorin grindeanu