Încă trei vaccinuri vor fi adăugate pe lista celor achiziționate pentru programele naționale de sănătate şi care vor fi scutite de taxa clawback, potrivit proiectului de Ordin elaborat şi pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Astfel, lista va cuprinde 18 vaccinuri.
Cele trei noi vaccinuri care urmează să fie scutite de taxa clawback sunt: Influvac Tetra – suspensie injectabilă în seringă preumplută, vaccin gripal inactivat; Vaxigrip Tetra – suspensie injectabilă în seringă preumplută, vaccin gripal inactivat; Gardasil 9 – suspensie injectabilă în seringă preumplută, vaccin papillomavirus. Lista actuală, intrată în vigoare în luna aprilie 2019, cuprinde 15 vaccinuri scutite de taxa clawback.
Recent, Ministerul Sănătății a anunțat că demarează vaccinarea gratuită anti-HPV în România începând din luna ianuarie 2020, în cabinetele medicilor de familie, pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani, care au solicitat această imunizare în anii 2017 şi 2018. Vaccinarea anti-HPV va fi realizată și pentru fetele care au trecut de această vârstă, dacă au cerut imunizarea.
Prevederile ordinului trebuie aplicate de direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), direcțiile de sănătate publică și casele de asigurări de sănătate, unitățile cu paturi, centrele de dializă și deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor.