"Ziua Pământului" va fi marcată de Muzeul Naţional de Geologie, sâmbătă, 22 aprilie, între orele 11,00 şi 15,00, printr-un ghidaj gratuit în care specialiştii instituţiei vor prezenta istoria Planetei Albastre.
"În fiecare an, ziua de 22 aprilie este considerată 'Ziua Pământului' şi este sărbătorită în majoritatea ţărilor lumii. În data de 22 aprilie 1970 a luat fiinţă mişcarea pentru protejarea mediului. De atunci, în fiecare an, această zi se marchează pentru a aduce în atenţia oamenilor necesitatea protejării mediului înconjurător, pentru a conştientiza populaţia privind necesitatea conservării resurselor naturale ale lumii şi pentru ca problematica ecologică să devină parte integrantă a educaţiei şi culturii. Protejând resursele naturale, protejăm în primul rând viaţa. 'Ziua Pământului' este un eveniment - simbol şi un omagiu adus planetei, în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun, mai verde şi mai curat al planetei Pământ", se precizează într-o postare pe site-ul instituţiei muzeale.
Potrivit sursei citate, cei care doresc să descopere "trecutul planetei, urme ale primelor forme de viaţă, cum s-au transformat acestea în primele animale, cum au apărut plantele, cum s-au format continentele şi chiar cum a apărut omul" sunt aşteptaţi la evenimentul "Ziua porţilor deschise la Muzeul Naţional de Geologie", organizat de Institutul Geologic al României.
Specialiştii vor ghida participanţii prin toată istoria Pământului, explicând, pe înţelesul tuturor, cum fiecare verigă din evoluţia planetei noastre este legată de un "dezastru" benefic, care a creat imaginea actuală a Pământului. "Cunoscând istoria zbuciumată a planetei, vom înţelege mai bine că Terra are nenumărate posibilităţi pentru a asigura supravieţuirea generaţiilor viitoare", se menţionează în anunţ.
Muzeul Naţional de Geologie precizează că sâmbătă accesul în instituţie "este permis în regim de gratuitate", urmând a se desfăşura "ghidaje, în intervalul orar 11,00 - 15,00, în baza unei programări prealabile, numai pentru grupuri de minim 10 vizitatori, maxim 25 de vizitatori". Informaţii şi programări pot fi făcute la telefon 031/438.17.44 şi pe www.geology.ro.
Sursa: www.agerpres.ro