Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare meteo valabilă până marți seara. Vor fi ploi în toată țara, dar în jumătatea de sud a țării vor fi mai accentuate.
Începând de duminică de la ora 16.00 până marți la ora 23.00, va ploua în toată țara, iar în jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 35...40 l/mp.
În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină.
La munte, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.
Marți, 10 martie, în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45…55 km/h și izolat 60 km/h.