x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă imediată Cod roșu de ploi abundente pentru alte șapte localități din Vaslui

Alertă imediată Cod roșu de ploi abundente pentru alte șapte localități din Vaslui

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2024   •   09:43
Alertă imediată Cod roșu de ploi abundente pentru alte șapte localități din Vaslui
Sursa foto: Apele Române/Codul Roșu a fost prelungit

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineață, o avertizare Cod roșu de ploi abundente, valabilă până la ora 11.00, pentru alte șapte localități din județul Vaslui.

Vor fi averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.

În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de peste 60 l/mp.

Localitățile vizate sunt Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Pădureni, Drânceni, Lunca Banului și Arsura, din județul Vaslui.

Anterior, ANM a emis o avertizare Cod roșu, valabilă până la ora 10.00, pentru Zorleni, Murgeni, Banca, Vinderei, Roșiești, Hoceni, Epureni, Albești, Costești, Mălușteni, Bogdănești, Șuletea, Vutcani, Găgești, Viișoara, Dodești, Fruntișeni, din județul Vaslui, precum și pentru alte două localități din Galați.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod rosu ploi abundente Vaslui