x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Anunț surpriză de la meteorologi! Vremea se încălzeşte, iar temperaturile vor ajunge până la 23 de grade

Anunț surpriză de la meteorologi! Vremea se încălzeşte, iar temperaturile vor ajunge până la 23 de grade

17 Mar 2019   •   12:30

Anunţul ANM pentru săptămâna viitoare este unul îmbucurător. Începutul săptămânii vine cu temperaturi extrem de ridicate. În ţară, noaptea, cerul va fi temporar noros şi doar pe arii restrânse vor mai fi precipitaţii slabe, mixte la munte şi predominant ploi în rest. Vântul va slăbi treptat în intensitate, dar mai ales în prima parte a intervalului vor mai fi rafale între 35 şi 55 km/h, iar la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, se vor mai depăşi 90...100 km/h şi zăpada va fi spulberată. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă. În Bucureşti cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 2...4 grade.

CUM VA FI VREMEA DUMINICĂ

Vremea va fi în general frumoasă şi va deveni deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în vest şi sud-vest. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări ziua în nordul, centrul şi estul ţării, iar noaptea în nord-vest, dar numai cu totul izolat va ploua slab în Moldova şi, posibil, în Maramureş, iar în nordul Carpaţilor Orientali trecător vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona înaltă de munte şi, local şi temporar, în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 11 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 11 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. În Bucureşti vremea va fi frumoasă şi va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Sursa: telegrafonline

×
Subiecte în articol: anm prognoza meteo