x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Atenție șoferi ! Lapoviță, ploi și ceață pe drumurile din țară

Atenție șoferi ! Lapoviță, ploi și ceață pe drumurile din țară

10 Ian 2021   •   10:00
Atenție șoferi ! Lapoviță, ploi și ceață pe drumurile din țară

Lapoviță și ploi se semnalează în mai multe județe din Oltenia și Dobrogea, iar în Transilvania ninge și e ceață, în această dimineață. Șoferii trebuie să fie mai prudenți în trafic.

Nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă, nici probleme semnificative privind fluența traficului pe arterele principale, transmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române

Precipitații sub formă de ploaie se înregistrează pe arterele din Muntenia, Oltenia, Banat și Dobrogea.
Lapoviță se semnalează pe mai multe drumuri naționale din județele Tulcea, Vâlcea și Mehedinți.
În condiții de ninsoare ușoară se circulă pe arterele rutiere din Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.
Ceață densă se semnalează pe mai multe drumuri naționale din Arad, Timiș, Satu Mare, Sibiu și Mureș.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe șoferi ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au autovehiculul echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, să adapteze în permanență viteza de deplasare, să nu efectueze manevre periculoase la volan, să utilizeze pe timpul zilei luminile de întâlnire și să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte.

Mediafax

×
Subiecte în articol: ploi lapoviţă ceata