Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi vizibilitate scăzută, valabile în Capitală şi în alte şase judeţe, în orele următoare.
Potrivit meteorologilor, în Municipiul Bucureşti, până la ora 9:00, ceaţa va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Fenomenul va fi prezent mai ales în nordul Capitalei şi în zona periferică a oraşului.
De asemenea, ceaţa densă va afecta şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Botoşani, Suceava şi Bacău.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro