x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertisment de la ANM! Canicula va alterna cu perioade de răcire accentuată a vremii, în intervalul 12 - 25 august

Avertisment de la ANM! Canicula va alterna cu perioade de răcire accentuată a vremii, în intervalul 12 - 25 august

12 Aug 2019   •   13:48
Avertisment de la ANM! Canicula va alterna cu perioade de răcire accentuată a vremii, în intervalul 12 - 25 august

Perioadele caniculare vor alterna cu intervale în care valorile termice diurne vor scădea cu peste zece grade Celsius, la nivel naţional, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată între 14 şi 17 august, respectiv după 20 august, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru următoarele două săptămâni (12 - 25 august) şi publicată luni. 

În Banat, vremea se anunţă caniculară în primele două zile ale intervalului când, în medie, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 37 de grade. Ulterior, regimul termic va intra într-un proces semnificativ de răcire, iar pe parcursul zilelor de 14 şi 15 august se vor înregistra în medie maxime de 25 - 26 de grade. Valorile diurne vor creşte, apoi, până spre 32 de grade, în data de 19 august. Va urma o răcorire treptată a vremii, astfel încât în ultimele zile de prognoza media temperaturilor maxime nu va mai depăşi 28 de grade. În primele zile, media minimelor termice va fi ridicată, urmând a se situa în jurul valorii 20 de grade. După acest interval, minimele vor scădea spre 14 grade şi vor ajunge la 18 grade, în data de 20 august. O nouă răcorire a vremii va conduce la scăderea minimelor spre valori în jurul a 14 grade, în medie, la sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în noaptea de marţi spre miercuri (13/14 august) şi pe parcursul zilei de miercuri (14 august), după care vor creşte spre sfârşitul intervalului (în zilele de 23 şi 24 august). 

În Crişana, vremea va fi caniculară la începutul intervalului când, în medie, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 37 de grade, apoi se va răci semnificativ, urmând ca, în data de 15 august, să se înregistreze în medie 25 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, astfel că, în data de 19 august, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 32 de grade. Va urma un proces de răcorire a vremii astfel că, în ultimele două zile de prognoză, media temperaturilor maxime nu va mai depăşi 26 de grade. În intervalul 12 - 14 august, media temperaturilor minime va fi de 19 - 20 de grade. Ulterior, minimele vor scădea semnificativ, urmând a se înregistra în medie 13 - 14 grade pe tot parcursul intervalului 15 - 18 august. În 19 şi 20 august, media minimelor va creşte spre 16 grade, apoi va scădea din nou. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în noaptea de marţi spre miercuri (13/14 august), pe parcursul zilei de miercuri (14 august), şi în intervalul 19 - 25 august. 

În Transilvania, în zilele de 12 şi 13 august, vremea va fi caniculară, media maximelor situându-se în jurul a 35 de grade, apoi se va răci semnificativ, urmând ca în data de 17 august să nu se mai depăşească 25 de grade. În intervalul 18 - 20 august, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, urmând a se înregistra în medie, în jur de 30 de grade. După acea perioadă va urma o răcorire treptată a vremii. Parcursul minimelor va fi similar cu cel al maximelor. Astfel, la începutul intervalului se vor înregistra în medie temperaturi minime în jurul a 16 grade, iar ulterior acestea vor scădea spre 12 grade în data de 18 august, pentru ca ulterior, în intervalul 19 -21 august, să crească uşor spre 14 grade. După data de 21 august, vremea se va răcori uşor. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicata în intervalul 14 - 17 august, apoi din nou după data de 20 august. 

În Maramureş, la începutul intervalului, vremea va fi caniculară, media temperaturilor maxime situându-se în jurul a 35 de grade, apoi se va răci considerabil, urmând ca în data de 17 august media temperaturilor diurne să nu mai depăşească 25 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi uşor până în data de 19 august când, în medie, se vor înregistra în jur de 30 de grade, apoi se va răci din nou, până spre 24 - 25 de grade, în zilele de 24 şi 25 august. Minimele vor scădea spre 12 grade, în data de 15 august, pornind de la valori în jurul a 18 grade în primele zile ale intervalului. Ulterior, minimele vor creşte uşor şi treptat, până spre 16 grade în data de 20 august, după care o nouă răcorire a vremii va face ca, spre sfârşitul intervalului, să nu se mai depăşească, în medie, 13 - 14 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicata în intervalul 14 - 17 august şi, din nou, după data de 19 august. 

În Moldova, în primele zile ale intervalului, media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 35 de grade, apoi vremea se va răci notabil, urmând ca în data de 15 august media regională să nu mai depăşească 24 de grade. Mai târziu, în data de 20 august, temperaturile maxime vor creşte treptat până spre 32 de grade, dar apoi vor scădea până la valori medii în jurul a 26 de grade, în data de 25 august. Media minimelor va scădea de la 19 - 20 grade, la începutul intervalului, spre 14 grade, în medie, în data de 18 august, vor creşte ulterior uşor până spre 16 - 17 grade în 21 august. O nouă răcorire a vremii va conduce la înregistrarea a 14 grade, în data de 25 august, iar la nivel de precipitaţii probabilitatea de apariţie a acestora va fi mai ridicată în perioada 14 - 17 august, respectiv după data de 20 august. 

În Dobrogea, valorile diurne vor scădea, de la o medie în jurul a 31 de grade la începutul intervalului, spre 28 de grade în data de 17 august. Ulterior, până în data de 20 august, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, urmând a se înregistra o medie a maximelor în jurul a 29 de grade. După data de 20 august şi până spre sfârşitul intervalului, maximele vor scădea uşor, astfel că media regională va fi de 27 - 28 de grade. Minimele vor urma un parcurs similar cu cel al maximelor, în sensul că vor scădea de la 20 - 21 de grade, în medie la începutul intervalului, până spre medii în jurul a 18 grade în data de 18 august, şi vor creşte apoi spre 19 - 20 de grade în 21 august, pentru ca ulterior să scadă uşor spre 18 grade în medie până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în zilele de 15 şi 16 august. 

În Muntenia, în primele zile ale intervalului, vremea va fi caniculară, media maximelor situându-se în jurul a 36 de grade, după care se va răci semnificativ, urmând ca, în data de 16 august, în medie, să se înregistreze temperaturi maxime în jurul a 28 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta până spre o medie în jurul a 34 de grade în data de 20 august, apoi o nouă răcorire a vremii va face ca, la sfârşitul intervalului (în data de 25 august), media regională a temperaturilor maxime să nu mai depăşească 28 - 29 de grade. Temperaturile minime vor scădea de la valori medii de 19 - 20 de grade la începutul intervalului, spre medii în jurul a 16 grade în data de 18 august, iar ulterior vor creşte uşor spre 18 grade, în data 21 august. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, valorile termice vor scădea spre 16 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în noaptea de miercuri spre joi (14/15 august), precum şi pe 15 şi 16 august. 

În Oltenia, vremea va fi caniculară în primele două zile ale intervalului, când media temperaturilor maxime va fi de 36 de grade, apoi se va răci semnificativ, urmând ca în data de 16 august media regională a temperaturilor maxime să nu mai depăşească 28 de grade. Ulterior acestei răciri, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, urmând ca media maximelor să atingă până la 32 de grade, în data de 20 august. O nouă răcorire a vremii ce va surveni după data de 20 august va conduce la scăderea temperaturilor maxime până la sfârşitul intervalului spre 28 de grade, în medie. De asemenea, minimele vor scădea spre o medie în jurul a 15 grade în data de 17 august, pornind de la 19 - 20 de grade la începutul intervalului. Ulterior, temperaturile minime vor creşte uşor spre o medie regională în jurul a 18 grade în data de 21 august, apoi acestea vor scădea din nou spre 15 - 16 grade până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 - 16 august, apoi după data de 24 august. 

La munte, temperaturile maxime vor scădea de la valori medii în jurul a 26 de grade la începutul intervalului, spre 16 grade în data de 16 august, apoi vor creşte uşor până spre 21 de grade în data de 20 august, pentru ca ulterior o nouă răcorire a vremii să conducă la înregistrarea unor maxime în jurul a 21 de grade pe tot parcursul intervalului 21 - 25 august. În ceea ce priveşte parcursul minimelor, acestea vor scădea de la medii de 15 - 16 grade, în primele zile ale intervalului, spre 8 grade în data de 18 august, apoi vor creşte uşor spre medii în jurul a 12 grade în data de 20 august. Vremea se va răcori din nou, urmând ca, în medie, până la sfârşitul intervalului, să nu se mai depăşească 8...9 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 - 17 august, dar şi după data de 20 august. AGERPRES

×
Subiecte în articol: anm prognoza meteo