x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Canicula lovește vestul Europei: Val de căldură în Marea Britanie. Incendii de vegetație în Spania. Furtuni în Franța

Canicula lovește vestul Europei: Val de căldură în Marea Britanie. Incendii de vegetație în Spania. Furtuni în Franța

19 Iun 2022   •   15:22
Canicula lovește vestul Europei: Val de căldură în Marea Britanie. Incendii de vegetație în Spania. Furtuni în Franța

Furtuni și temperaturi ridicate în Franța, incendii de vegetație și caniculă în Spania, val de căldură în Marera Britanie.

Căldura extremă care s-a răspândit în Europa săptămâna trecută și a doborât, sâmbătă, în Franța recordurile istorice, când s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istorie, potrivit Bloomberg.

Media temperaturilor zilnice din Franța a urcat sâmbătă la 27,4 grade Celsius (81,3 grade Fahrenheit), cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată în această lună, potrivit Meteo France. Valul de căldură a adus caniculă și în Spania, Italia și în unele părți din Marea Britanie.

Trei orașe din Franța au doborât recordurile de căldură din toate timpurile, Biarritz, un oraș preferat de regalitatea europeană în secolul al XIX-lea, cunoscut pentru verile sale blânde, a înregistrat 42,9 grade Celsius. În cel puțin alte 16 orașe și localități s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi pentru luna iunie, iar în cea mai mare parte a vestului țării s-au înregistrat în jur de 40 de grade Celsius.

În Spania și Franța sunt prognozate temperaturi mai blânde în următoarele zile.

Valul de căldură se va muta apoi în Italia, cu temperaturi în sudul și centrul țării, care vor crește până la aproximativ 38 de grade Celsius, iar în unele locuri vor atinge 40 de grade Celsius.

Căldura intensă contribuie la răspândirea incendiilor de vegetație, în timp ce praful saharian adus de vânturile puternice din sud înrăutățește calitatea aerului.

Schimbările climatice fac ca valurile de căldură să fie de 5 până la 10 ori mai intense decât în urmă cu un secol și sunt cu 1,8 până la 4 grade Celsius mai fierbinți, potrivit datelor științifice citate de Meteo France. Încălzirea globală va duce probabil la fenomene meteorologice extreme și mai intense, inclusiv valuri de căldură, secetă, ploi și inundații.

Franța

După canicula din ultimele zile, Franța se confruntă cu furtuni violente care au ucis o persoană și alte trei au fost rănite, escrie EFE. 

Un bărbat de 31 de ani care făcea kitesurfing pe plajele din Villiers sur Mer, în Normandia, a murit în timpul unei furtuni după ce a fost luat de vânt şi s-a lovit de un restaurant aflat pe malul mării. Alte trei persoane au fost rănite.

În localitatea Deauville, mii de persoane au fost nevoite să evacueze plaja după ce vântul a trecut de la zero la aproape 100de kilometri la oră în câteva secunde.

În regiuni mari din țară, temperaturile au scăzut în câteva ore, cu excepția refiunii sud-estice. 

La Biarritz au fost, sâmbătă, peste 42 de grade Celsius iar în 15 minute temperatura a scăzut la 28 de grade Celsius. 

Totodată, codul roșu de caniculă a încetat în Franța iar acum sunt avertizări de furtuni, ploi și grindină. 

Incendii de  vegetație în Spania

Spania se luptă cu incendiile de vegetație, în timp ce țara este cuprinsă de caniculă, scrie Reuters.

Pompierii spanioli s-au luptat, sâmbătă, pentru a ține sub control incendiile de vegetație din Spania, iar oamenii au căutat să se răcorească folosind ventilatoare, stând la umbră și consumând multă apă. Spania se confruntă cu un val de căldură neobișnuit pentru luna iunie, care a dus temperaturile aproape de maxime record.

Spania se îndreptă spre cele mai ridicate temperaturi de început de vară din ultimele decenii, cu prognoze între 40-42 de grade Celsius în Zaragoza, în nord-est, și în zone din Navarra și La Rioja, în nordul Spaniei, potrivit agenției meteorologice naționale AEMET.

Multe zone din Europa de Vest au fost sufocate în ultimele zile de temperaturi neobișnuit de ridicate pentru acest sezon, agravând temerile legate de schimbările climatice.

Canicula a favorizat producerea de incendii în mai multe zone, Zamora, în apropiere de granița cu Portugalia, fiind printre cele mai afectate.

Aproape 20.000 de hectare de teren au ars în lanțul muntos Sierra de la Culebra, iar incendiul era „încă activ", a precizat pe Twitter guvernul regional din Castilia și Leon, unde se află Zamora.

Sâmbătă după-amiază, un oficial a declarat că 11 sate au fost evacuate și că aproximativ 500 de pompieri lucrează pentru a stinge flăcările. Nu au fost raportate decese sau răniți.

Pompierii din Catalonia, care încercau să țină sub control un incendiu în Baldomar, au declarat că se așteaptă ca ziua de sâmbătă să fie „complicată" din cauza „temperaturilor foarte ridicate și a vântului puternic dinspre sud".

Flăcările au făcut ravagii și în estul Spaniei, la periferia satului Caudiel, în Castellon.

Pompierii, purtând măști, ochelari de protecție și căști, s-au luptat să țină flăcările sub control. Ei au ajutat la evacuarea locuitorilor și a animalelor.

Val de căldură în Marea Britanie

 Vineri a fost cea mai călduroasă zi a anului în Marea Britanie, pentru a treia zi consecutiv, potrivit BBC.

Santon Downham, în Suffolk, a înregistrat vineri după-amiază 32,7C (91F), urmată de Aeroportul Heathrow și Kew Gardens, care au înregistrat 32,4C.

Vremea călduroasă record de vineri a declanșat un val de căldură oficial și a depășit maximul de 29,5C (85,1F) înregistrat în ziua precedentă.

Statutul de caniculă în Marea Britanie a fost atins atunci când Kew Gardens a înregistrat trei zile consecutive cu temperaturi maxime care au atins sau depășit pragul de caniculă.

Acesta variază în diferite părți ale țării, iar pentru Kew este de 28C.

Recordul de temperatură se apropie de cea mai călduroasă zi de iunie înregistrată vreodată în Marea Britanie, când mercurul a atins maxime de 35,6C la Southampton Mayflower Park, în iunie 1976.

Precedenta maximă din acest an a fost înregistrată la Northolt, în vestul Londrei.

Met Office a precizat că temperaturile „neobișnuite" pentru luna iunie au fost rezultatul presiunii înalte din jumătatea sudică a Regatului Unit și a unui curent de aer din sud-vest care a adus căldura în Marea Britanie dinspre Europa.

În comparație, temperaturile din Zaragoza, în Spania, au atins 40C, în timp ce în Bordeaux, în Franța, au atins un maxim de 32C.

În Marea Britanie, oamenii s-au adunat pe plaje, în parcuri și în piscinele în aer liber pentru a profita la maximum de vreme.

În Bournemouth, consiliul local a anunțat pe Twitter că toate parcările de pe malul mării erau pline până la ora 11.15.

La Guildford Lido din Surrey, la ora 17:30, aproximativ 3.000 de persoane au trecut pe la piscina în aer liber.

În Berkshire, organizatorii de la Royal Ascot au relaxat codul vestimentar pentru spectatorii cursei de cai după ce a avut loc o vizită regală, aici fiind prezenți ducele și ducesa de Cambridge.

Oficialii din domeniul sănătății au avertizat cu privire la pericolele pe care le prezintă vremea caniculară. O alertă de sănătate de nivel trei privind căldura emisă de guvern rămâne în vigoare pentru Londra, sud-estul și estul Angliei.

Agostinho Sousa, șeful departamentului de evenimente extreme și protecție a sănătății din cadrul Agenției britanice de securitate sanitară, a declarat: „În timpul perioadelor de vreme călduroasă, este deosebit de important să fie sub control cei care sunt cei mai vulnerabili, cum ar fi persoanele în vârstă și cei cu afecțiuni cardiace sau pulmonare. Asigurați-vă că sunteți atenți la semnele de epuizare din cauza căldurii și urmați sfaturile noastre simple de sănătate pentru a învinge căldura”.

×
Subiecte în articol: canicula Marea Britanie