x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod Galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Suceava şi Neamţ

Cod Galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Suceava şi Neamţ

de Redacția Jurnalul    |    14 Iul 2025   •   12:00
Cod Galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Suceava şi Neamţ

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod Galben de inundaţii pe râuri din judeţele Suceava şi Neamţ, valabilă pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 şi 24:00.

Potrivit hidrologilor, în intervalul menţionat sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava - bazinul superior şi afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior (judeţul Suceava) şi Moldova - bazinul superior şi afluenţii bazinului mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ).

Atenţionarea vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare începând cu ora 16:00, până la ora 22:00.

În acest context, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă aflate sub atenţionare şi să fie pregătiţi pentru intervenţii rapide în cazul apariţiei unor inundaţii locale, precizează INHGA.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod galben inundatii rauri suceava Neamţ