Cod portocaliu în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău de joi, ora 12:00, până vineri, ora 6:00, de ploi abundente şi cantităţi de apă de 40-70 l/mp.
Cod galben, în ziua de joi, în Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova şi local în Muntenia, cu averse care vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
În noaptea de 28/29 aprilie, aria ploilor se va restrânge spre nord-estul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.
Până vineri, la ora 6:00, vor fi afectate judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Vrancea, Covasna, Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Alba, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad şi, parţial, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.