x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Coduri de inundaţii pentru întreaga ţară

Coduri de inundaţii pentru întreaga ţară

de Theodora Şutiu    |    09 Iul 2018   •   10:34
Coduri de inundaţii pentru întreaga ţară

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a convocat o şedinţă de urgenţă, anunţând că peste 21.000 de jandarmi şi poliţişti, dotaţi cu peste 7.400 de utilaje, sunt mobilizaţi pentru a interveni în zonele cu risc mare de inundaţii, după ce Administraţia Naţională pentru Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări de ploi torenţiale valabile pentru toată România, de duminică dimineaţă până marţi seara.

Totuşi, chiar dacă în ultimele săptămâni inundaţiile au făcut prăpăd în mai multe zone din ţară, autorităţile locale par să fie nepregătite pentru cantităţile semnificative de ploaie care vor cădea în următoarele două zile. Din păcate, numai şase judeţe din 19 au terminat evaluările după inundaţiile de săptămâna trecută.  "Ar fi trebuit să profitaţi la maximum de perioada de zile fără ploaie pentru a putea finaliza şi pentru a accelera procesul de evaluare. Este motivul pentru care fac un apel ferm către toţi prefecţii, şi vă rog să trataţi cu prioritate activităţile de evaluare", a declarat Carmen Dan, ieri. Alături de jandarmi şi poliţişti, peste 4.500 de militari sunt pregătiţi să intervină.

Potopul loveşte fără milă

Hidrologii avertizează că mai multe râuri ar putea să ajungă la "severitate de cod roşu". Judeţul Covasna a fost lovit deja de inundaţii, ieri. 35 de gospodării din Iarăş au fost afectate, după ce, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, pârâul care traversează satul a crescut mult şi a ieşit din matcă. Viitura a afectat şi un pod.

 

"Intervenţiile vizează înlăturarea arborilor căzuţi pe carosabil, evacuarea apei din case, din curţi şi din subsoluri", a explicat, ieri, ministrul Carmen Dan.

 

ANM a emis o avertizare cod galben şi portocaliu de ploi şi vijelii, de duminică, de la ora 11:00, până marţi, la ora 21:00, în 23 de judeţe şi în Capitală

×