Regimul termic prognozat de către meteorologi în următoarele două săptămâni (26 mai - 8 iunie) va fi unul caracteristic acestei perioade, cu temperaturi maxime de 18 până la 29 de grade Celsius, în medie, dar şi cu averse locale aproape în fiecare zi, în special în intervalul 26-27 mai, respectiv 30 mai-3 iunie, în toate regiunile.
În Banat, primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme caldă, cu o medie a valorilor maxime de 26-28 de grade, după care valorile de temperatură vor scădea treptat de la o zi alta, de la o medie regională de aproximativ 24 de grade, în 28 şi 29 mai, până la medii ale maximelor de 19-21 de grade la sfârşitul lunii mai şi prima zi de iunie, adică o vreme răcoroasă. După data de 2 iunie, vremea se va încălzi din nou, progresiv, astfel că sfârşitul celei de-a doua săptămâni a intervalului de referinţă va aduce temperaturi diurne de 25-26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind, în general, în jurul unor medii de 12-14 grade, cu excepţia intervalului 31 mai - 3 iunie, când în orele dimineţilor vor fi temperaturi în medie de 9-11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată în mare parte a intervalului, dar aversele vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ în 26-27 mai, dar şi în jurul datelor de 30 mai şi 3 iunie.
În regiunea Crişanei, în primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu maxime diurne în medie de 26-28 de grade. Ulterior, valorile de temperatură vor scădea de la o zi alta, până la medii ale maximelor de 19-21 de grade, la sfârşitul lunii mai şi prima zi de iunie, caracterizând vremea ca răcoroasă. După data de 2 iunie, temperaturile vor creşte din nou, treptat, iar la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză va aduce valori diurne de 25-26 de grade, în medie. Minimele nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind în general în jurul unor medii de 12-14 grade, mai puţin între 31 mai şi 3 iunie, când în orele dimineţilor vor fi temperaturi în medie de 9-11 grade. Ploile îşi vor face apariţia destul de des pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar aversele vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ în 26-27 mai, dar şi în jurul datelor de 30 mai şi 3 iunie.
În Transilvania, începutul intervalului de referinţă, dar şi ultimele zile, vor avea un regim termic peste cel normal al datei, o vreme caldă, astfel că media maximelor va fi de 23-25 de grade. În schimb, în perioada 30 mai - 2 iunie, temperaturile vor scădea, vremea devenind răcoroasă, cu o medie regională a valorilor diurne de 16-18 grade. Minimele nocturne vor avea acelaşi parcurs, cu medii între 9 şi 12 grade, mai scăzute în intervalul 30 mai - 2 iunie. Averse cu caracter local vor fi posibile în aproape fiecare după-amiază, iar în jurul datelor de 30 mai, respectiv 3 iunie va creşte şi probabilitatea ca ploile să fie mai intense.
În Maramureş, temperatura aerului va fi în scădere treptată de la medii diurne de 25-27 de grade în primele zile la valori de 18-20 de grade, în intervalul 30 mai - 2 iunie, atunci când vor caracteriza o vreme răcoroasă. După data de 3 iunie, însă, vremea se va încălzi din nou, de la o zi la alta. Aceeaşi tendinţă de evoluţie o vor avea şi valorile minime de temperatură, fiind de aşteptat medii de 11-13 grade la începutul intervalului, dar şi în ultimele zile, alternând cu un interval mai răcoros din 31 mai până în 3 iunie. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar aversele vor fi mai frecvente şi izolat mai importante cantitativ în jurul datelor de 27 şi 30 mai, dar şi 3 iunie.
În Moldova, vremea se menţine foarte caldă în primele zile, când se vor înregistra temperaturi diurne în medie de 28-29 de grade, mult mai ridicate decât ar fi normal în ultima decadă a lunii mai. Din data de 30 mai, vremea se va răci, în special în jumătatea de nord a regiunii, până la o medie de 16-18 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va fi din nou în creştere treptată, astfel încât va ajunge la o medie de 25-26 de grade, în ultimele zile. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate la începutul intervalului şi în ultimele zile (cu medii de 13-15 grade) în alternanţă cu zilele 31 mai, 1, 2 şi 3 iunie, caracterizate de o vreme mai răcoroasă. Ploi pe arii mai extinse vor părea în perioada 29 mai - 1 iunie, în celelalte zile fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.
În Dobrogea, regimul termic va avea aceeaşi evoluţie ca în restul ţării, respectiv o vreme caldă în primele zile, când media valorilor maxime va fi de 27-28 de grade, urmată de un interval (30 mai - 2 iunie) cu temperaturi sub limitele climatologice ale perioadei, 19-21 de grade în medie pe regiune. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, se estimează o creştere constantă a temperaturii aerului, ajungând spre o medie de 25 de grade. Şi valorile nocturne vor fi mai modeste între 31 mai şi 3 iunie, când media va coborî până la 11 grade, în restul intervalului fiind de aşteptat între 14 şi 16 grade. Probabilitatea de ploi pe spaţii mai extinse va fi mai mare în intervalul 30-31 mai, în rest instabilitate atmosferică din orele după-amiezelor se va manifesta prin averse izolate.
În Muntenia, intervalul debutează cu un regim termic caracterizat de valori peste cele climatologic normale, respectiv cu maxime de 27-29 de grade, în medie. Va urma o răcorire a vremii în perioada 30 mai - 2 iunie, când la nivelul regiunii media temperaturilor diurne va scădea spre 19-22 de grade. În cea de-a doua săptămână de prognoză, procesul de încălzire treptată a vremii va determina creşterea valorilor până la medii de 26-27 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate la începutul intervalului şi în ultimele zile, în alternanţă cu perioada 31 mai - 3 iunie caracterizată de o vreme ceva mai răcoroasă. Averse locale se vor înregistra în orele după-amiezelor, cu precădere în zona deluroasă, iar în ultimele zile ale lunii mai aria ploilor va fi mai extinsă.
În Oltenia, vremea se menţine caldă în primele zile, dar şi la sfârşitul intervalului de referinţă, când se vor înregistra temperaturi diurne în medie de 25-27 de grade. Valori ceva mai scăzute vor fi în perioada 30 mai -1 iunie, când maximele termice vor fi în medie de 21-23 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate la începutul intervalului şi în ultimele zile, cu medii de 13-15 grade. În schimb, zilele de 31 mai, 1, 2 şi 3 iunie vor fi caracterizate de o vreme mai răcoroasă. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va creşte în perioada 29 - 31 mai, în celelalte zile fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.
La munte, vremea va fi relativ caldă la începutul şi la sfârşitul intervalului, cu medii ale valorilor maxime de 15-17 grade şi minime în medie de 8-10 grade. Între 30 mai şi 2 iunie este de aşteptat o scădere a temperaturilor, media celor diurne urmând a fi de 10-14 grade, iar a celor nocturne de 4-8 grade. Instabilitatea atmosferică va determina în aproape toate după-amiezele averse locale, care izolat pot fi mai intense. Ploile se vor semnala pe suprafeţe mai extinse cel mai probabil în jurul datelor de 27, respectiv 30 mai.