Temperaturile vor fi normale pentru perioada în care ne aflăm, ușor mai ridicate pe alocuri, mai ales în vest și nord-vest. Și precipitațiile se încadrează în limitele normale pentru sfârșitul lunii ianaurie - începutul lunii februarie.
În perioada 18 -25 ianuarie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate, local, în vest și nord-est. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
În săptămâna 25 ianaurie – 1 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de sud a țării. Cantitățile totale de precipitații vor fi excedentare în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și în zona montană aferentă.
În săptămâna 1 – 8 februarie, temperaturile medii ale aerului se vor situa peste cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu o tendință ușor excedentară, local, în regiunile vestice și sudice.
În săptămâna 8 – 15 februarie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifce pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.