x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Urmează două săptămâni cu temperaturi mai mici decât cele normale

Urmează două săptămâni cu temperaturi mai mici decât cele normale

de Redacția Jurnalul    |    05 Noi 2024   •   10:45
Urmează două săptămâni cu temperaturi mai mici decât cele normale
Sursa foto: Hepta

În următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi mai mici decât cele specifice perioadei, se arată în prognoza publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.

Săptămâna 04.11.2024 – 11.11.2024

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în zonele montane.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 25.11.2024 – 02.12.2024

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: temperaturi mici noiembrie