x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Lapoviță și ceață în mai multe județe ale țării

Lapoviță și ceață în mai multe județe ale țării

07 Feb 2021   •   09:52
Lapoviță și ceață în mai multe județe ale țării

Pe drumurile din cinci județe ale țării, iar pe șoselele din alte zece județe este ceață, transmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

Circulația se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN 7 Deva-Arad, la kilometrul 450+600 de metri, între localitățile Toc și Săvârșin, în județul Arad, unde sâmbătă a avut loc o alunecare de teren.

Este semnalată lapoviță pe mai multe drumuri naționale din județele Maramureș, Botoșani, Suceava, Iași și Neamț.

Se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe artere din județele Dâmbovița, Tulcea, Prahova, Argeș, Buzău, Constanța, Arad, Cluj, Maramureș și Brașov.

Circulația rutieră este întreruptă pe toată perioada sezonului rece, pentru toate categoriile de autovehicule, pe:

- DN 67C (Transalpina) - între km. 34+800 (Rânca, GJ) şi 79+200 (Curpat, SB), până la 30 iunie 2021;

- DN 17D (Valea Mare, BN – Cârlibaba, SV), până la data de 30.03.2021;

- DN 1R (Poiana Horea, CJ – Mătișești, AB), până la data de 30.03.2021.

Mediafax

×
Subiecte în articol: lapoviţă ceata