x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea METEO. Viscol la munte și ploi puternice. Valul de aer rece persistă până la mijlocul săptămânii viitoare

METEO. Viscol la munte și ploi puternice. Valul de aer rece persistă până la mijlocul săptămânii viitoare

14 Apr 2019   •   07:51
METEO. Viscol la munte și ploi puternice. Valul de aer rece persistă până la mijlocul săptămânii viitoare

Viscolul a lovit România în mijlocul lunii aprilie! Un nucleu ciclonic a acoperit şoselele cu zăpadă şi a dat alarma pe munte. Mai mulţi turişti au fost la un pas să îngheţe pe un traseu din Bucegi, după ce au rămas blocaţi în nămeţi. În alte zone a plouat neîncetat, iar temperaturile au scăzut şi cu 10 grade sub normalul perioadei. Meteorologii nu vin cu veşti bune: urmează şi alte fenomene extreme, potrivit Observator.

Nucleul ciclonic care a lovit România a adus şi ploi puternice, în alte zone din ţară.

În București, aşa cum au arătat şi termometrele, nu au fost mai mult de 11 grade Celsius sâmbătă. Asta înseamnă şi cu 8-9 grade mai puţin faţă de normalul acestor zile de primăvară. Iar vremea se va menţine în continuare închisă, şi în zilele următoare. Vor fi ploi şi vânt care va sufla slab şi moderat, anunţă meteorologii.

ALINA ȘERBAN, meteorolog ANM: Urmează să se acumuleze cantităţi importante de apă. Mare atenţie în zona Dobrogei şi în Dealurile Olteniei, urmează a se înregistra cantităţi ce vor depăşi 15-25 de litri pe metru pătrat.

Valul de aer rece persistă până la mijlocul săptămânii viitoare, când, în unele zone, temperaturile vor ajunge şi sub 0 grade Celsius. 

×
Subiecte în articol: viscol ploi torentiale