x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele trei zile. Când scăpăm de ploi

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele trei zile. Când scăpăm de ploi

08 Mar 2020   •   14:23
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele trei zile. Când scăpăm de ploi

Cerul va fi mai mult noros luni, exceptând sud-estul teritoriului, unde înnorãrile vor fi temporare. Va ploua şi sub formã de aversã, în Oltenia, Transilvania, în cea mai mare parte a Banatului şi Moldovei, în jumãtatea de vest a Munteniei şi local în restul teritoriului. Noaptea, în regiunile sud-estice, pe arii restrânse vor fi şi descãrcãri electrice. Cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 15...25 l/mp, îndeosebi în Oltenia. La munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, iar noaptea, pe arii restrânse şi în estul şi în sud-estul ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea continentalã, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade. Izolat se va semnala ceaţã, mai ales dimineaţa şi noaptea.

marți, 10 martie 2020

Cerul va avea înnorãri, mai persistente pe parcursul zilei. Temporar va ploua şi sub formã de aversã şi vor fi posibile descãrcãri electrice, în jumãtatea de sud a ţãrii, unde cantitãţile vor fi în general moderate, şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. În sud-est vor fi condiţii de grindinã. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în regiunile estice, sud-estice şi sud-vestice, unde la rafalã se vor atinge viteze de 45...55 km/h şi izolat 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 17 grade, iar cele minime între 1 şi 9 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

 miercuri, 11 martie 2020

Vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã în sudul şi estul ţãrii şi apropiatã de normalul termic în rest. În regiunile vestice, nordice şi centrale cerul va fi mai mult noros şi va ploua în Maramureş şi pe arii restrânse în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei. În restul teritoriului înnorãrile vor fi trecãtoare, iar ploile izolate. La munte, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi izolat în restul zonei montane, la altitudini mari, va fi lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte şi pe suprafeţe mici în rest, cu precãdere în sud, în sud-est şi nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 9 grade.

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: vreme anm prognoza meteo