Vremea va fi răcoroasă în această săptămână la nivelul întregii ţări, însă spre sfârşitul lunii iulie regimul termic va urca spre normalul perioadei, iar temperaturile vor atinge 31 de grade Celsius în majoritatea regiunilor, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 23 iulie - 5 august 2018.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, însă acestea vor fi mai intense şi mai frecvente în primele zile ale intervalului.
În Banat, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme răcoroasă în primele zile ale intervalului de prognoză, când se vor situa, în medie regională, în jurul a 26 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind apropiată de normal din punct de vedere termic în intervalul 29 iulie - 5 august, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 30 - 31 de grade Celsius. Regimul termic nocturn va fi caracterizat prin valori medii de aproximativ 17 grade în perioada 23 - 27 iulie, apoi acestea vor fi în creştere uşoară, spre 18 - 19 grade între 28 iulie şi 5 august. Local şi temporar va ploua în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar mai intense şi mai frecvente vor fi aversele din primele două zile.
În Crişana, intervalul celor două săptămâni de prognoză va debuta cu vreme răcoroasă, dar temperaturile maxime diurne vor fi în creştere uşoară şi treptată, de la aproximativ 26 de grade la început, spre 29 de grade pe 27 şi 28 iulie. Între 29 iulie şi 5 august, media regională a maximelor diurne va fi de 30 - 31 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic. Regimul termic nocturn se va concretiza prin minime de temperatură de 16 - 17 grade în intervalul 23 - 28 iulie, pentru ca apoi, până la finalul celor două săptămâni de prognoză, să se situeze în jurul a 18 - 19 grade Celsius.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, dar aversele vor fi mai importante cantitativ şi se vor semnala pe arii mai extinse în jurul datelor de 23, 27 şi 28 iulie.
În Transilvania, în primele două zile ale intervalului de prognoză vremea va fi răcoroasă, cu medii termice regionale diurne de aproximativ 25 de grade. Din 25 iulie, va avea loc o uşoară şi treptată încălzire, astfel încât pe 28 şi 29 iulie se vor atinge valori medii de 27 - 28 de grade Celsius. În intervalul 30 iulie - 5 august, când vremea se va apropia de normal din punct de vedere termic, media maximelor va fi de 29 de grade. Temperaturile nocturne vor fi mai coborâte la începutul intervalului de prognoză, când se vor înregistra, în medie, 14 - 5 grade, apoi vor marca o creştere, iar între 27 iulie şi 5 august vor fi minime termice de 16 - 17 grade, apropiate de normele perioadei. Pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză vor fi perioade în care se vor semnala ploi, mai ales averse, dar acestea vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 24 iulie.
În Maramureş, temperaturile maxime diurne vor fi mai scăzute decât normele perioadei la începutul primei săptămâni de prognoză, când se vor consemna medii regionale de 26 - 27 de grade. Apoi vremea se va încălzi, iar între 25 şi 28 iulie vor fi maxime termice de 28 - 29 de grade, iar în intervalul 29 iulie - 5 august se vor înregistra, în medie, 31 de grade Celsius. Temperaturile minime nocturne se vor caracteriza prin valori, în medie regională, de aproximativ 15 - 16 grade la începutul primei săptămâni, apoi vor creşte uşor şi se vor menţine în jurul a 17 grade până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi, dar acestea vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ în jurul datelor de 24 şi 28 iulie.
În regiunea Moldovei, în prima săptămână a intervalului de prognoză media regională a temperaturilor maxime se va situa între 26 şi 28 de grade, caracterizând o vreme relativ răcoroasă pentru această perioadă. Apoi regimul termic diurn va marca o uşoară creştere, iar între 30 iulie şi 5 august se vor înregistra 30 şi 31 de grade, în medie, valori apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 17 grade între 23 şi 26 iulie, apoi vor creşte uşor, spre 18 - 19 grade, valori medii în jurul cărora se vor menţine până la finalul celei de a doua săptămâni. Instabilitatea atmosferică se va manifesta pe tot parcursul intervalului de prognoză, însă ploi mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse se vor semnala cu precădere între 24 şi 28 iulie.
În Dobrogea, la începutul intervalului, media regională a maximelor diurne se va situa în jurul a 26 de grade, caracterizând o vreme răcoroasă. Apoi, regimul termic diurn va marca o creştere treptată, la sfârşitul primei săptămâni, media maximelor, de 28 şi 29 de grade, va fi normală pentru această perioadă, iar în ultimele zile ale intervalului se vor înregistra medii în jurul a 30 de grade. Mediile regionale ale valorilor nocturne vor avea uşoare variaţii, pe parcursul celor două săptămâni, între 19 şi 21 de grade. În prima săptămână, mai ales în intervalul 23-26 iulie, instabilitate atmosferică va fi temporar accentuată şi se vor semnala ploi mai însemnate cantitativ. Ulterior, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în scădere.
În Muntenia, în prima săptămână vremea va fi răcoroasă, deşi media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 27 la 29 de grade Celsius. În a doua jumătate a intervalului, procesul de încălzire a vremii va continua până la medii ale valorilor maxime diurne de 30 - 31 de grade. Media temperaturilor minime va avea uşoare variaţii, pe tot parcursul intervalului, între 17 şi 19 grade. În prima săptămână, temporar va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea de ploaie se va menţine şi în restul intervalului, dar la cote mai reduse.
În Oltenia, în prima jumătate a intervalului, valorile termice diurne se vor situa sub normele perioadei, deşi media regională va fi în creştere de la 27 la 29 de grade. În a doua săptămână, vremea va continua să se încălzească şi se vor înregistra medii ale valorilor maxime de 30 - 31 de grade Celsius. Minimele termice vor avea variaţii uşoare pe parcursul celor două săptămâni, iar media regională va fi de 17 şi 19 grade Celsius. În prima săptămână, temporar va ploua, iar cantităţile de apă cumulate vor fi mai
însemnate. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată şi în a doua parte a intervalului.
La munte, în prima săptămână, regimul termic diurn va marca o uşoară creştere, de la valori medii în jurul a 17 grade, la 19 - 20 de grade. Ulterior, variaţiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative, media acestora menţinându-se în jurul a 20 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 11 - 13 grade Celsius. Temporar va ploua pe aproape tot parcursul intervalului şi se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, îndeosebi în prima săptămână. AGERPRES