x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni: Temperaturi mai scăzute decât media perioadei

Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni: Temperaturi mai scăzute decât media perioadei

25 Mai 2020   •   15:08
Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni: Temperaturi mai scăzute decât media perioadei

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza valabilă pentru următoarele două săptămâni. Finalul lunii mai va fi caracterizat de temperaturi mai scăzute decât media perioadei, iar de la 1 iunie începe să se încălzească.

În Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, variaţiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative de la o zi la alta, acestea fiind mai coborâte decât cele normale perioadei. Astfel, maximele mediate pe regiune, în intervalul 25 - 31 mai, se vor situa între 18 şi 20 de grade, cu cele mai coborâte valori în zilele de 26, 29 şi 30 mai. Minimele, în prima săptămână se vor situa în jurul valorii de 8 grade, în medie. În a doua săptămână de prognoză valorile termice vor creşte treptat, de la medii maxime de 22 de grade, la 1 iunie, până spre 27 - 28 de grade, în medie, spre sfârşitul acesteia. Minimele vor creşte de la 8 - 9 grade, în medie, la începutul lunii iunie (în data de 1 iunie) spre medii în jurul a 15 grade, în ultima zi de prognoză (7 iunie). Probabilitatea pentru perioade cu instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză.

În Crişana, până spre începutul lunii iunie, valorile termice vor varia nesemnificativ de la o zi la alta, acestea urmând a caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit. Media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 19 grade, cu cele mai coborâte valori în zilele de 25, 26 şi 30 mai, iar minimele se vor situa în jurul a 7 grade, în medie. Ulterior datei de 1 iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire ce va determina înregistrarea unor maxime de la 20 - 21 de grade, în medie, la începutul celei de-a doua săptămâni de prognoză spre 26 - 27 de grade, în medie, în zilele de 5, 6 şi 7 iunie. Minimele vor avea un parcurs similar, în sensul că acestea vor creşte de la valori în jurul a 8 grade la început de iunie, până spre 14 grade în data de 7 iunie. Probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţi atmosferice va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză.

În Transilvania, în intervalul 25 - 31 mai, valorile termice nu vor varia semnificativ de la o zi la alta, acestea caracterizând o vreme mai rece decât în mod normal. Astfel, media maximelor va fi de 16 - 17 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul valorii de 6 grade. În a doua săptămână de prognoză vremea va intra într-un proces de încălzire treptată ce va determina înregistrarea, în medie, a unor maxime de 25 - 26 de grade, în perioada 5 - 7 iunie pornind de la valori medii în jurul a 17 grade în ziua de 1 iunie. Minimele vor creşte de la 6 - 7 grade, pe 1 iunie, spre valori medii în jurul a 12 grade, la sfârşitul intervalului. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului analizat.

În Maramureş, în prima săptămână de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori mai coborâte decât cele normale perioadei, iar variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative. Drept urmare, valorile maxime mediate vor fi cuprinse între 17 şi 19 grade, iar cele minime vor fi de 6 - 7 grade, în medie. În următoarea săptămână, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că maximele vor creşte de la medii în jurul a 19 grade (pe 1 iunie), până spre 25 - 26 de grade în zilele de 6 şi 7 iunie. Şi minimele vor creşte de la valori medii de 8 grade la începutul celei de-a doua săptămâni de prognoză spre valori în jurul a 13 grade, în data de 7 iunie. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.

În Moldova, în intervalul 25 - 31 mai, regimul termic va fi caracterizat de valori mai coborâte decât cele normale perioadei, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 16 şi 19 grade şi minime de 8 - 9 grade. După data de 31 mai, valorile termice vor creşte treptat, maximele ajungând spre medii în jurul a 26 de grade în zilele de 5, 6 şi 7 iunie, pornind de la medii de 19 - 20 de grade, pe data de 1 iunie. Temperaturile minime vor creşte de la medii în jurul a 8 grade în prima zi a lunii iunie, spre 14 grade în nopţile de 6 şi 7 iunie. Probabilitatea pentru perioade cu instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză.

În Dobrogea, prima săptămână de prognoză va debuta cu valori termice mai coborâte decât cele normale perioadei, respectiv maxime cuprinse între 17 şi 19 grade, în medie, şi minime de 10 - 11 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, maximele ajungând la valori medii de 24 de grade la finalul celei de-a doua săptâmâni de prognoză, pornind de la valori medii în jurul a 20 de grade în prima zi a lunii iunie. Evoluţia minimelor va fi similară, astfel că acestea vor creşte de la 12 grade, în medie, în data de 1 iunie, spre valori în jurul a 16 grade în data de 7 iunie. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.

În Muntenia, în prima parte a intervalului de prognoză, vremea va fi caracterizată de valori mai coborâte decât cele normale ale perioadei, valorile medii ale temperaturi maxime urmând a se încadra între 18 şi 20 de grade, iar pe parcursul nopţilor se vor înregistra în jur de 9 grade. Din a doua săptămână de prognoză vremea va intra într-un proces de încălzire, iar maximele vor creşte de la valori medii în jurul a 22 de grade - pe 1 iunie, spre 28 de grade la finalul intervalului - în zilele de 6 şi 7 iunie). Minimele vor creşte de la 10 grade, în medie, la începutul lunii iunie (1 iunie) spre 14 grade în nopţile de 6 şi 7 iunie. Instabilitatea atmosferică va fi prezentă pe tot parcursul intervalului de prognoză.

În Oltenia, în intervalul 25 - 31 mai, valorile termice nu vor varia semnificativ, acestea urmând a se situa sub cele normale perioadei. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade, în medie, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 8 grade. În a doua săptămână de prognoză, vremea se va încălzi, iar maximele vor ajunge spre valori medii de 27 - 28 de grade, în zilele de 6 şi 7 iunie, pornind de la medii în jurul a 22 de grade, în prima zi a lunii iunie. Minimele vor avea aceeaşi evoluţie şi vor creşte treptat, de la 8 - 9 grade în data de 1 iunie, spre valori în jurul a 14 grade până spre sfârşitul intervalului (în nopţile de 6 şi 7 iunie). Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.

La munte, în prima săptămână a intervalului, valorile termice nu vor varia semnificativ de la o zi la alta, acestea caracterizând o vreme mai rece decât în mod normal. Pe acest fond, maxima va fi de 7 - 8 grade, în medie, iar temperatura minimă de 1 - 2 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că, până la finalul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor ajunge la valori medii în jurul a 16 grade, în zilele de 5, 6 şi 7 iunie, iar minimele spre medii în jurul a 8 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: anm prognoza meteo