Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o estimare a termperaturilor pentru următoarele două săptămâni, conform documentului termometrele urmând să indice valori apropiate de 30 de grade Celsius în întreaga țară. Cel mai cald va fi în Oltenia, unde se vor înregistra și 34 de grade.
Estimarea este valabilă în intervalul 29 iunie - 12 iulie.
În Banat, în prima săptămână media temperaturilor maxime va avea variații între 28 și 34 de grade, iar cele mai ridicate valori se vor înregistra în jurul datei de 2 iulie. Cele mai mici minime termice se vor atinge în prima dimineață din luna iulie, când media lor se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cele mai mari, în 3 iulie, între 18 și 20 de grade.
În cea de a doua săptămână media temperaturilor va fi puțin mai scăzută, cea a maximelor se va încadra între 26 și 30 de grade, iar a minimelor între 14 și 17 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată la începutul intervalului și după data de 1 iulie.
În Crișana, în prima zi de prognoză vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 32 de grade, în cea de a doua se va răci cu aproximativ 5 grade, pentru ca în următoarele două să se revină la medii de peste 30 de grade. Zilele care vor urma vor avea medii ale maximelor termice, în general, între 26 și 28 de grade. Media temperaturilor minime va avea variații mai mari tot în prima săptămână, când se va situa între 14 grade în data de 1 iulie și 19 grade în 3 iulie.
În cea de a doua săptămână media minimelor va oscila în general între 14 și 16. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în prima zi și după data de 1 iulie, conform ANM.
În Transilvania, vremea va fi caldă, chiar călduroasă în prima zi, precum și în jurul datei de 2 iulie, când media maximelor termice va depăși 30 de grade. În restul intervalului aceasta se va situa în general între 25 și 29 de grade. Cele mai mari minime vor fi la începutul intervalului, precum și între 3 și 5 iulie, când media lor va atinge 15...17 grade. În celelalte zile vor avea variații între 12 și 15 grade.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată aproape în fiecare zi.
În Maramureș, media temperaturilor maxime va scădea de la 30 de grade în data de 29 iunie, până spre 26 de grade în 30 iunie, apoi va crește din nou spre 31 de grade în 2 iulie. În zilele următoare, până la finalul intevalului de prognoză, aceasta va avea variatii între 24 și 28 de grade. Temperaturile minime vor fi ridicate la începutul intervalului, media lor situându-se în jurul a 17 grade, în 1 iulie va scădea cu 4...5 grade, apoi va reveni treptat la valori asemănătoare primelor zile. Din 5 iulie și până la finalul intervalului de prognoză media minimelor termice va fi în general între 13 și 15 grade.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată aproape în fiecare zi, potrivit prognozei meteo.
În Moldova, vremea va fi caldă, călduroasă pe arii extinse în 29 iunie, precum și în 2 și în 3 iulie, când temperaturile maxime vor depăși 30 de grade. În restul intervalului media acestora se va situa în general între 27 și 29 de grade. Temperaturile minime vor fi în medie între 16 și 19 grade în prima săptămână, apoi se vor situa în jurul a 16 grade.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în primele două zile și după data de 3 iulie.
În Dobrogea, valorile termice nu vor avea variații semnificative, media maximelor termice vor oscila între 28 și 32 de grade, iar a minimelor între 18 și 22.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului și după data de 3 iulie.
În Muntenia, vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de peste 30 de grade. Cele mai ridicate valori se vor înregistra între 29 iunie și 4 iulie, când media se va situa în jurul a 34 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse, în general, între 16 și 19 grade.
Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, pe suprafețe mici, între 29 iunie și 3 iulie, apoi pe arii extinse, estimează ANM.
În Oltenia, până în data de 3 iulie vremea va fi foarte caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 32...34 de grade, apoi valorile termice maxime vor scădea ușor, iar media lor se va situa între 28 și 31 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 16 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori între 3 și 5 iulie.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi în creștere după data de 2 iulie.
La munte, media maximelor termice va avea variații între 19 și 22 de grade până în data de 3 iulie, apoi va fi în general între 17 și 19 grade, iar a minimelor se va situa între 9 și 13 grade.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată aproape în fiecare zi, adaugă meteorologii.