Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, în mod deosebit în sudul şi vestul ţării, cu temperaturi de până la 34 de grade. Vor exista înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice la munte, dar şi în sud, sud-est şi centru, pe arii restrânse. În restul ţării, cerul va fi senin, în cea mai mare parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în sudul Olteniei.
Azi 11/34 parţial senin
Temperaturile se vor menţine ridicate în majoritatea regiunilor ţării, iar cerul va fi în general senin. Cu toate acestea, vor exista şanse de precipitaţii la munte, dar şi în sud, sud-est şi centru, pe arii restrânse.
Miercuri 12/34 soare
Temperaturile se menţin ridicate, în mod deosebit în zonele de câmpie din vestul şi sudul ţării. Vor exista unele înnorări, după-amiaza, la munte şi în sud-vestul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat.
Joi 9/34 soare
Vremea va fi călduroasă în toată ţara, iar temperaturile de 34 de grade se vor înregistra în vestul, sudul şi centrul ţării. Vor exista înnorări la munte, în cea de-a doua parte a zilei, când vor fi averse şi descărcări electrice.
Vineri 10/34 soare
Vremea va fi în general frumoasă, iar şansele de precipitaţii vor fi ridicate doar în zona montană. În restul ţării, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări de scurtă durată.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 31 parţial senin
Craiova 33 parţial senin
Timişoara 32 parţial senin
Sibiu 29 ploaie
Suceava 25 parţial senin
Galaţi 30 ploaie
Constanţa 29 ploaie
Cluj-Napoca 29 parţial senin
Bacău 28 ploaie
Baia Mare 30 soare
Iaşi 28 soare
Oradea 32 soare
Reşiţa 30 parţial senin
Piteşti 31 ploaie
Braşov 28 ploaie
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 06:07
Soarele apune: 20:35
Presiunea atmosferică: 761 mmHg
Viteza vântului: 10 km/h (N-E)