x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză specială pentru București. Până în weekend vor fi perioade cu ploi și caniculă

Prognoză specială pentru București. Până în weekend vor fi perioade cu ploi și caniculă

21 Iun 2021   •   10:40
Prognoză specială pentru București. Până în weekend vor fi perioade cu ploi și caniculă
Sursa foto: Hepta

 Meteorologii anunță că până spre sfârșitul săptămânii la București vor fi precipitații, în special după amiaza. De asemenea, se va încălzi treptat, iar spre sfârșitul perioadei va fi caniculă, precizează specialiștii.

Potrivit informării, luni, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă pot fi în medie de 10...15 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade.

Începând de marți până vineri noaptea, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. În special în timpul după-amiezii și al serii, probabilitatea pentru averse torențiale și descărcări electrice va fi ridicată.

Vântul se va intensifica în timpul ploilor și vor fi posibile vijelii și căderi de grindină.

Vremea va deveni călduroasă, caniculară în zilele de joi și vineri, iar disconfortul termice va fi accentuat. Vor fi maxime de 32...36 de grade și minime 16...20 de grade.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ploi