x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Record de precipitaţii în municipiul Bacău. A plouat în 24 de ore cât în 40 de zile

Record de precipitaţii în municipiul Bacău. A plouat în 24 de ore cât în 40 de zile

de Agerpres    |    16 Mai 2014   •   20:16
Record de precipitaţii în municipiul Bacău. A plouat în 24 de ore cât în 40 de zile

Precipitaţii în cantitate de 60 l/mp s-au înregistrat în Bacău în ultimele 24 de ore, nivel ce reprezintă un nou record al ploilor căzute într-o singură zi, doborându-l pe cel consemnat în urmă cu 43 de ani.

Potrivit Centrului Meteo din Bacău, care urmăreşte evoluţia vremii în zona Moldovei, valoarea cea mai mare de până acum a precipitaţiilor căzute în 24 de ore în municipiu era de 58,4 l/mp şi fusese înregistrată în 29 mai 1971.

Aceeaşi sursă menţionează că media anuală de precipitaţii în Bacău este de 541 l/mp, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore au căzut în municipiu ploi care în mod obişnuit s-ar înregistra în 40 de zile.

Cu tot volumul record de apă căzut, în municipiul Bacău nu s-au înregistrat probleme privind inundaţiile ca în alte momente în care s-au produs puternice precipitaţii. Aceasta ca urmare, spune primarul Romeo Stavarache, "a acţiunilor de modernizare a reţelei de canale şi străzi, dotate în prezent, cu elemente de drenaj, lucrări realizate în ultimii ani cu finanţări de la bugetul local ori din fonduri europene".

×
Subiecte în articol: bacau ploi