x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vești proaste de la meteorologi: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, duminică şi luni în Capitală

Vești proaste de la meteorologi: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, duminică şi luni în Capitală

14 Iul 2019   •   12:14
Vești proaste de la meteorologi: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, duminică şi luni în Capitală
Sursa foto: Victor Stroe

Meteorologii au emis duminică o nouă prognoză pentru municipiul Bucureşti, avertizând că vremea va deveni instabilă şi se va răci faţă de intervalul anterior, temperaturile minime situându-se între 14 - 16 grade Celsius, iar cele maxime între 22 şi 24 grade Celsius.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 14 iulie, ora 11:00 - 15 iulie, ora 21:00, cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, iar în perioade scurte de timp aversele vor avea caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

De asemenea, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.

Temperatura maximă în aceste zile va fi de 22 - 24 de grade, iar cea minimă de 14 - 16 grade Celsius, caracterizând o vreme răcoroasă pentru mijlocul lunii iulie.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: vreme capitla