x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vijeliile, grindina și ploile torențiale lovesc România

Vijeliile, grindina și ploile torențiale lovesc România

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2026   •   10:41
Vijeliile, grindina și ploile torențiale lovesc România
Hepta/România, între ploi și temperaturi ridicate

Meteorologii au emis avertizări de instabilitate atmosferică pentru mai multe regiuni din România. Sunt așteptate ploi torențiale, vijelii cu rafale de până la 70 km/h, descărcări electrice și căderi de grindină în următoarele ore.

Joi, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei și a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50...70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Primul Cod galben anunță, de asemenea, că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Cel de-al doilea Cod valabil va fi în vigoare vineri, între orele 12 - 23. În nordul Carpaților Orientali și în zona Munților Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Pe alocuri vor fi vijelii (viteze de 50...70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul zonei montane precum și în sud-estul țării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vijelii ploi torentiale grindină