x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea rea lovește pentru 24 de ore tot sudul României

Vremea rea lovește pentru 24 de ore tot sudul României

22 Mar 2018   •   21:30
Vremea rea lovește pentru 24 de ore tot sudul României

Trecem prin cel mai violent episod de iarnă din acest an! Şi este doar începutul. Tot sudul României este sub cod portocaliu de ninsori şi viscol până mâine, la ora 15.00. Din cauza vântului, temperaturile resimţite ar putea ajunge chiar şi la minus 20 de grade Celsius. Autorităţile din Bucureşti şi alte 10 judeţe au anunţat că, mâine, şcolile vor fi închise. În plus, s-ar putea să avem o zăpadă în nuanţe de portocaliu. Pentru că ciclonul mediteranean care ne-a adus ninsoare, ne aduce şi nisip din Sahara.

Este pentru prima dată în ultimii ani când iarna loveşte cu atâta forţă la sfârşitul lunii martie. Codul portocaliu a dat alarma în tot sudul ţării. De la ora 23.00, ninsori însoţite de rafale de vânt de 70 de kilometri pe oră vor îngheţa 15 judeţe. La noapte, vom resimţi chiar şi minus 20 de grade Celsius. 

Mâine, toate unităţile şcolare din Capitală şi 10 judeţe vor fi închise. Alarma a sunat şi la Ministerul de Interne, unde s-a reunit comandamentul de iarnă. Iar indicaţiile date de autorităţi sunt cât de se poate de clare. 

 

Un nor de praf din Sahara se va întâlni cu valul de aer polar din Europa şi va aduce furtuni de nisip. În România, un astfel de fenomen rar a mai avut loc în urmă cu doi ani.

După valul de ninsori, viiturile pun în pericol mai multe judeţe. Situaţia a început deja să se înrăutăţească la intrarea Dunării în ţară. Abia de luni, vremea se mai îmbunătăţeşte. La sfârşitul săptămânii viitoare, vom avea temperaturi de aproape 20 de grade. http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: vreme rea