Sâmbătă, vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe în sud-vestul ţării şi la munte, anunță digi24.ro. Vântul va avea intensificări temporare în estul şi sud-estul teritoriului şi doar izolat în celelalte regiuni.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8...9 grade pe litoral şi în nordul Moldovei şi 19...20 de grade în Oltenia şi Banat, iar cele minime se vor situa între -3 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -7 grade. Noaptea, pe arii restrânse în nord, centru şi est se va produce brumă, iar în vest vor fi condiţii de ceaţă.
În București, vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar cea minimă de 3...4 grade, mai scăzută în zona periferică spre 0 grade.
La munte, cerul va fi temporar noros, în prima parte a intervalului, în masivele sudice şi vestice şi mai mult senin în restul zonei montane. Izolat, în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales ziua. Valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de ziua anterioară.
Duminică, vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată calendaristică în regiunile vestice. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări la începutul zilei în sud-vest, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade pe litoral şi 19 grade, izolat, în Banat, iar cele minime se vor situa între -4 grade în depresiuni şi 7 grade în Dealurile de Vest. Spre sfârşitul intervalului, izolat se va forma ceaţă, iar în nord şi centru se menţin condiţiile de brumă.
La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil în Carpaţii Meridionali şi mai mult senin în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua anterioară.