x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber 6 martie 2023. Sfinții prăznuiți de Biserica Ortodoxă

6 martie 2023. Sfinții prăznuiți de Biserica Ortodoxă

de Redacția Jurnalul    |    06 Mar 2023   •   13:00
6 martie 2023. Sfinții prăznuiți de Biserica Ortodoxă
Sursa foto: doxologia

În ziua de 6 martie sunt sărbătoriți Sfinții 42 de mucenici din Amoreea și Sf.Mc Eufrosin, precum și Aflarea Sfintei Cruci.

Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea au fost căpitani în armata împăratului Teofil al Bizanţului (829-842). Aceștia au apărat orașul Amoreea când a fost atacat de agareni și cucerit de aceștia. Cei 42 de căpitani au fost întemnițați timp de 7 ani de către agareni pentru a-i determina să renunțe la creștinism și să adopte islamismul. Ei au refuzat și au fost omorâți cu sabia iar trupurile lor au fost aruncat ân râu. Credincioșii creștini le-au scos și le-au îngropat. 

Aflarea Sfintei Cruci

Legenda spune că împăratul Constantin cel Mare (306-337) și mama sa, împărăteasa Elena, au vrut să reconstruiască orașul Ierusalim și să ridice o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului Isus Hristos. .

Aceasta a pornit astfel spre Ierusalim având asupra ei mult aur. Fiul său, împăratul Constantin, a trimis o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui pentru construcția bisericii. Ajunsă la Ierusalim, Sf. Elena a ordonat dărâmarea tuturor templelor păgâne, scrie wowbiz.ro. 

 

×
Subiecte în articol: 6 martie sfinti