x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Antena 1 caută animale de companie cu pedigree de vedetă!

Antena 1 caută animale de companie cu pedigree de vedetă!

08 Mai 2015   •   10:22
Antena 1 caută animale de companie cu pedigree de vedetă!

Oricine merită o șansă la celebritate, fie că este patruped sau înaripat, blând sau fioros, cu blană sau pene. Cei care și-au înnebunit deja prietenii cu poveștile despre cât este de extraordinar necuvântătorul lor trebuie să ciulească bine urechile.

Antena 1 caută animale de companie care să ia piuitul oricărui telespectator care va privi noul show realizat de postul de televiziune din Băneasa.

Iubitorii de animale care nu au niciun dubiu că alături de animalul preferat fac un show de moare capra vecinului nu trebuie să rateze șansa de a se înscrie în preselecțiile noului show, pe casting.a1.ro sau la numărul de telefon 0741.838.419.

În cea mai haioasă competiție a necuvântătoarelor se poate strecura orice animal, aptitudini deosebite să aibă sau o poveste căreia i s-a dus buhul, indiferent dacă latră, miaună, guiță, sâsâie sau măcăne.



×