x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Antena 3 sprijină protestele anti-cenzură din Turcia

Antena 3 sprijină protestele anti-cenzură din Turcia

13 Feb 2014   •   13:24
Antena 3 sprijină protestele anti-cenzură din Turcia
Antena 3 se solidarizează cu protestele împotriva cenzurării libertăţii de exprimare şi a utilizării libere a internetului în Turcia.

Jurnaliştii Antena 3 au înaintat ieri o scrisoare Excelenţei Sale, Ambasadorul Turciei în România, dl. Ömür Şölendil, prin care îşi exprimă sprijinul pentru toţi cetăţenii turci care cred în drepturile fundamentale ale omului şi luptă pentru ele.

Adrian Ursu, care a fost prezent la Ambasada Turciei, a declarat: “Noi încercăm să transmitem mesajul că orice formă de cenzură trebuie condamnată în momentul în care ea se impune. Din păcate, am tăcut când în Ungaria s-au aplicat tot felul de măsuri legislative menite să impună restricţii la adresa presei şi atunci am crezut că va trece ca un episod izolat, că nu va avea consecinţe. Din păcate, a fost un model, constatăm, pentru alte puteri, din alte colţuri ale spaţiului ăsta al nostru de aici, mai tentat să se întoarcă la dictatură, uneori, de aceea am decis să trimitem această scrisoare de protest”.

Sabina Iosub, realizator “Previziunile zilei”, a adăugat: “Închipuiţi-vă că aţi scris ceva pe Facebook şi cineva, pe care nu-l cunoaşteţi şi nu vă cunoaşte, a decis că postarea voastră este periculoasă şi a eliminat-o fără drept de apel. Asta se poate întâmpla şi-n Turcia dacă noua lege privind internetul intră în aplicare. Turcii, ca şi noi, sunt oameni pătimaşi, dar sunt convinsă că până la urmă raţiunea va învinge. Până la urmă, progresul e dat de discuţii, nu de monologuri, iar părerile contrare au dus lumea înainte, întotdeauna”.

Pentru Ionuţ Cristache, reporter Antena 3, singura reacţie posibilă este revolta: “Ca jurnalist nu poţi decât să te revolţi împotriva unui asemenea abuz care se află la un pas de legiferare! Orice atac asupra libertăţii cuvântului este un atac la persoană, la dreptul tău de a fi şi de a gândi liber!”.

Prin această acţiune de solidaritate, Antena 3 doreşte să-şi ofere sprijinul pentru cetăţenii turci care, în ultimele zile, au militat pentru libertatea de exprimare. Antena 3 va transmite mesajul lor mai departe şi speră că autorităţile din Turcia vor alege să respecte principiile democraţiei şi drepturile fundamentale ale omului.

În atenţia Excelenţei Sale, dl. Ömür ŞÖLENDIL, Ambasadorul Turciei în România
Ambasada Turciei în România

Bucureşti, 12 februarie 2014

Excelenţă ,

Respectând principiile şi valorile democratice autentice, jurnaliştii de la Antena 3 - postul de ştiri numărul unu din România - doresc să-şi exprime solidaritatea faţă de protestele din Turcia împotriva cenzurării libertăţii de exprimare, libertăţii presei şi utilizării libere a internetului, fiind preocupaţi de semnalele negative la adresa libertăţii media din Europa de Sud şi de Est.

Având o lungă istorie de dictatură , România şi-a câştigat dreptul de a lua atitudine în modul cel mai dificil. De aceea, obiectivul nostru principal - în calitate de jurnalişti - este de a menţine libertatea de exprimare şi libertatea presei, acestea fiind drepturi fundamentale pentru orice democraţie .

Protestăm de fiecare dată drepturile fundamentale ale omului sunt restricţionate în România, şi protestăm şi atunci când valorile democraţiei şi drepturilor omului sunt sfidate în această parte a lumii.

Fiind parte a Uniunii Europene, noi credem jurnalismul şi jurnalismul civic sunt de o importanţă majoră în procesul de formare a opiniei şi dezbaterii publice în orice societate civilizată .

Ne exprimăm sprijinul pentru toţi cetăţenii turci care în ultimele zile au pledat pentru libertatea de exprimare cu certitudinea că este un drept pentru care merită să lupţi, şi pe care noi toti îl preţuim.

Suntem încrezători că autorităţile din Turcia vor găsi modul corect de a elimina aceste măsuri de cenzură şi de a proteja principiile democraţiei.


Echipa de jurnalişti Antena 3

×